~„Legile proprietăţii”- marota agitatorului de profesie

ARTUR SILVESTRI:

Pe la inceputul anului 2005 , intr-o atmosfera de institutionalizare a jafului ce s-a revelat abia ulterior , sloganul propagandistic preferat era constituit , ca de atatea ori in aceste vremuri indefinite , de „legile proprietatii ” iar ideea generală ar fi fost , conform Ministrului Agriculturii de atunci , să rezulte „ un adevărat cod sectorial „. Personajul , o aparitie ridicula a carui prestatie s-a imbogatit cu episodul istoric (din pacate prea repede uitat) al declararii razboiului contra unei gripe aviare dovedita -dupa risipirea banilor – o fantasma agitata propagandistic , intrebuinta si atunci, ca si mai incoace, niste notiuni despre care era limpede ca nu stie nimic . Intai de toate , era izbitoare confuzia ce echivalează „proprietatea” cu, doar, „proprietatea imobiliară” sau ” funciara ” , in fond o restrangere de sens ce arata nivelul intelegerii oricum rudimentare. Caci „legile proprietăţii” cuprind , peste tot in lume si nu doar la noi , proprietatea industrială, comercială , intelectuală etc . ( ce sunt oricum enigma adanca pentru un taietor de paduri ) iar subiectul devine posibil numai atunci cand exista un model de stat romanesc formulat pentru un viitor stabil si nu , precum azi „, din mandat in mandat „.Insa admitand , prin absurd, ca ” proprietate ” ar fi doar ” funciar” si „imobiliar „, organizarea in aceasta materie ar fi trebuit să înceapă cu cadastrul sistematic despre care un coleg al acelui personaj ( fost si acesta ministru facator de legi ) nu mai spune nimic de parca nu ar avea nici un amestec in marea invarteala ce cuprinde ” descrierea si identificarea ” de proprietati ” . Dar, din păcate, până acolo mai e mult , de fapt distante ce nici cu gandul nu se pot gandi caci , inainte de a crea asezaminte solide , trebuie sa reparam ce s-a stricat din inconstienta si nepricere, cand nu , prea adesea, din rea-vointa . Noi am tratat totul intr-o maniera pompieristica si nechibzuita , am făcut legi de retrocedare fără nici o filosofie istorică şi fără nici un principiu realist ( obţinând astăzi zeci de mii de „cereri de restituire” şi doar câteva mii de „retrocedări” ce sunt , de fapt , „improprietariri pentru cine trebuie ” ) ; am dat paduri celor infometati care le taie si le vand pentru un pumn de bani , putini, ce se cheltuie la crasme unde se ineaca amarul ; am lasat pe taran la mana arendasului roman mai venal si mai obraznic decat cele mai sinistre aparitii din proza noastra clasica; am inventat , prin vanzari de fabrici de tractoare ca ” teren imobiliar ” , o exploatare a pamantului de felul celor mai sarace tari africane ; am abandonat o intreaga clasa sociala ce ne-a adus istoriceste nu doar hrana ci si un material antropologic incercat , batjocorind-o in limbajul neispravitilor ce invata , la Paris, „la gat cravatei cum se leaga nodul „. Aceasta ca să nu adaug bizareria care indică „proprietatea imobiliară fără dispoziţie”si realitatile de cosmar unde exista o proprietate si mai multe randuri de proprietari .
Oricat ar parea de straniu, acestea sunt teme arhi-cunoscute de specialisti si invocate adesea in maniera in-formala insa impenetrabile pentru o Stapanire care adopta pozitia surdului si merge inainte dupa planificari ce sunt cunoscute numai in trib sau in clan si nu ” transpira ” decat atunci cand faptul e consumat si combinatia – realizata .Lipsea, pe aceste teme ( si lipseste si azi ) dezbaterea publică, înlocuită prin decizii de cabinet ce se adoptă pur doctrinar şi fără realism deşi formal pot avea o logică oarecare. O anumita logica exista si atunci .Vor fi – se anunţa cu ton ritos si cu petulanta de ” guler alb” ce nu admite nici o marunta contrazicere – impozite de până la 200% pe „terenul ce nu îşi respectă destinaţia” şi se subînţelegea , de bouche a l’oreille , că vor fi afectate doar terenurile agricole, pe care „moştenitorii de la oraş” nu le cultivă şi le lasă pârloagă; se vor incuraja ” marile exploatatii ” (de fapt – latifundii ) fiindca acestea ar fi cerute de ” normele europene ” (unde insa nu proprietatile de tip sud-american sunt frecvente ci ” ferma de 20 de hectare ” !).
Efectele au fost pe masura , aratand , in ultima analiza, ceea ce era planul ocult : la numai cateva luni de la aceste declaratii ( care astazi sunt facute uitate de o presa ancilara si de „inalti functionari „din categoria acolitilor datatori din cap in chip afirmativ ), impozitul pe proprietatea taraneasca a crescut de 35 de ori ,fiind aproape 15 % din cat s-ar castiga , la maximum, intr-un ” an bun ” ; a fost inventata ” marea amagire ” a rentei viagere ; s-au retrocedat catre o mana de clienti tot ce se putea retroceda mai valoros in materie de teren, padure si „locuri de casa” ; procesele pentru cate o palma de pamant s-au multiplicat astronomic ; plantatiile de salcami ce opreau altadata saharizarea campiei sunt socotite ” initiative depasite ” etc.
Si in tot acest timp „cine trebuie ” se trezeste pe averi ” funciare ” de zeci si sute de milioane de dolari americani , functionarimea parazitara ce ” masoara ceea ce s-a masurat de o suta de ori anterior ” incaseaza pentru cate o hartie cam o jumatate din cat primeste taranul ce isi vinde cate un nenorocit de hectar de pamant, nenumaratele garduri de ” proprietar facut” prefac islazurile in spatii unde domnesc serpii in vreme ce bietele vacute si oitele manate de cate un copil care buchiseste pe o carte cand le supravegheaza la pascut aproape ca mor de foame pentru ca , in palatele lui stridente, ” noul ciocoi” face legi din intorsaturi de condei in vreme ce se chinuie sa dezlege enigma intrebuintarii cutitului de taiat peste .