• „MONITORUL IMOBILIAR ” -singura sursa independenta despre piata locala

    ____________________________ ____________________________ PESTE 350 DE SUBIECTE IMOBILIARE DE MARE INTERES ; CA SA LE CITITI, APASATI AICI >>>>>>> _____________________________ SCRIE AICI : INTREABA SAU COMPLETEAZA Artur Silvestri >>contact >aici >> _____________________________
  • " ROMANIA VAZUTA DINSPRE EUROPA "

    monitor-imobiliar1.jpg ______________________________ In Europa, " traditia" si " natura" sunt reguli de fier ce nu se pun in discutie ; la Bucuresti , acestea inca nu se cunosc. Dar se vor cunoaste curand , indiferent ce crede Stapanirea . _______________________________
  • DE CE A APARUT " MONITORUL IMOBILIAR " ?

    " Monitor Imobiliar " este un buletin cotidian de comentarii , analize , opinii si prognoze pe tema imobiliara romaneasca alcatuit de dr. Artur Silvestri , professeur - visiteur la Universite Francophone Internationale din Bruxelles si fondator al SGA ROMANIA - INSTITUTUL DE CONSULTANTA IMOBILIARA LTD. Materialul prezent in acest buletin poate fi preluat gratuit pentru uzul presei cu conditia mentiunii sursei ( " Monitor Imobiliar " ) si a autorului . Buletinul este redactat de dr. Artur Silvestri in baza unei documentatii de piata romaneasca alcatuita de SGA ROMANIA si , deopotriva , prin documentatia europeana proprie . Orice aprofundari tematice se pot solicita la adresa de e-mail : sga.romania.contact@gmail.com sau direct editorului , la adresa monitor.imobiliar@gmail.com ________________________________ ClickLink.ro ________________________________ O CARTE " DE IMOBILIAR", APARUTA IN LUNA IULIE 2008 _______________________________ ________________________________
  • DOUA INTERVIURI INCENDIARE, CARE AU STARNIT COMENTARII SI AU FACUT EPOCA

    Artur Silvestri: Unii vorbesc despre mine ca despre un personaj excentric, naiv si idealist "Wall-Street", 31 Iulie 2006 "Nu privesc emisiunile de televiziune, cel putin in Romania, unde acestea sunt pur si simplu dezgustatoare prin slugarnicie, sub-cultura si un gen de suprarealitate unde nu se poate identifica aproape nimic din viata cotidiana de la noi", spune Artur Silvestri, Director General al grupului S.G.A. Romania - Institutul de Consultanta Imobiliara si profesor in gestiune imobiliara si expertiza de patrimoniu la Universitatea Internationala Francofona (U.F.I. ) din Bruxelles. >>>>intreg interviul aici>>>> ________________________ Bucurestii-o-vietate-handicapata-de-hotie-avand-numai-un- sfert - de - plaman "Daca vorbim punctual, nici macar in Turcia nu exista mall-uri in mijlocul orasului, caci 'Galleries La Fayette' din Paris sau 'El Corte Ingles' din Barcelona, nu sunt mall-uri, dar la noi sunt, si intentia unora este sa le intinda pana chiar in preajma Ateneului sub privirile prostite ale unei majoritati ce isi pierde vremea cu privitul la televizor" - Artur Silvestri ________________________
  • REFERINTE/click pe tema preferata

  • ALTE CARTI DE "IMOBILIAR"

    artur-silvestri-exercitii-de-exorcism-social.jpg _________________________ _________________________ _________________________ _________________________ artur-silvestri-apogeul-derutei.jpg __________________________ artur-silvestri-apologia-hazardului.jpg __________________________ __________________________ artur-silvestri-efectul-thales-din-milet.jpg __________________________ __________________________________
___________________________________ ___________________________________

Un an de “analize ” si “prognoze”

8 Februarie 2008

Cu exact un an in urma , m-am hotarat sa fac Monitorul Imobiliar si, ca aproape de fiecare data, nu am stat pe ganduri -proiectand inutil in atitudini sterile si contemplative – ci m-am apucat de lucru asa cum fac de zeci de ani, tragand ca o vita la jug . Si de aceasta data am facut ceea ce am spus ca fac si vreme de un an am publicat in toate zilele “lucratoare” cate un punct de vedere asupra a ceea ce se cheama ” imobiliarul din Romania”. Frecventa de metronom mi-am insusit-o ca pe un element de onoare si niciodata nu am lasat-o deoparte invocand obligatii diverse, calatorii in toata Europa ori stari mai putin entuziaste ori chiar indispozitii sau maladii : fiindca am promis ca voi contribui , in felul meu si dupa priciperea mea , am contribuit la un punct de vedere colectiv fara sa ma opresc si fara sa aman . Adeseori am reactionat prompt la evenimentul nemijlocit si am adus opinii care, apartinand unui om liber , puteau fi excesive si chiar gresite insa niciodata expresie de invoiala de penumbra ; tot ce am avut de spus am spus direct dar in limbajul propriu caci , indiferent daca acum tematica este ” economica”, am fost si raman scriitor . Uneori ,insa, am extins domeniile cu o aparenta de eseistica visatoare creind senzatia ca , asemeni lui Alexandru Odobescu , sar de la una la alta si extrag efecte din divagatii ; insa aceasta impresie nu avea temei si nici nu se putea sustine desi a putut sa se formuleze . Multe din incheierile cu aparenta de anacolut aveau rostul lor si explicau procese care , la noi dar si aiurea, sunt de ne-explicat cu doar instrumentele tehnice ; si de-aceea m-am grabit sa adaug – pretutindeni unde a fost nevoie – cate ceva din ce era necesar , punand analiza sociala ,examen istoriografic , prognoza in directii cat de variate . Metoda nu-i ,la drept vorbind , un simplu ” reflex de personalitate ” (desi tehnicismul nu-mi place caci matematica in disciplinele ce depind de om nu are viitor dar ” aventura intelectuala “- da ) si constituirea ei se explica prin insusi felul cum ” imobiliarul ” traduce deopotriva notiunile capitale care sunt” salasul ” si “munca”. De aceea , extensiunile ce apar -in cam tot ce este in actiunea mea ” analiza ” ori “prognoza” – au un rost si nu sunt nici extravaganta si nici exces livresc caci , pe cat pot , imi reprim aluzia savanta care, totusi , apare cand e de ne-evitat.

Unii , care , fiind ” toba de carte ” in materie specifica , ar putea zice ca acest gen de enciclopedism supara si strica , nu stiu ,insa, ca – prin insusi modul lui de a se desfasura – imobiliarul este enciclopedic si reclama stiinta in atat de multe domenii incat celor mai multi pretendenti la meserie li “se sparie mintea ” si renunta , rezumandu-se la “a face bani in orice conditii ” si dobandind o mica virtuozitate de mediu restrans. In ce ma priveste , nu am avut mize mici si nici astazi, la batranete , nu am ;insa pentru a le atinge pe cele cu adevarat insemnate e nevoie de efort , dedicatie si onoare . Nadajduiesc sa le urmez si in viitor , atat cat voi fi sanatos.

De ce am facut ” Monitorul Imobiliar”?

” Monitorul imobiliar ” a fost gandit acum mai bine de un an atunci cand mi-am dat seama ca multimea de legende si de mituri ce s-a asternut asupra ” Romaniei imobiliare ” face mai mult rau decat bine si ca , daca acestea vor persista si se vor impune , nu vom avea o viata autentica si doar un sir nesfarsit de iluzii ce vor impinge si mai mult intr-o ratacire fara nici macar un singur reper stabil . Caci , la noi , deruta a depasit de mult gradul maxim iar apogeul ei se evidentiaza fara sa existe nici macar o cat de vaga banuiala ca ” ar mai fi loc” pentru vise lipsite de sens . Aici ,cele mai scumpe din apartamentele socotite a reprezenta ” luxul ” ( dar un ” lux a la roumain”) sunt mai ieftine decat cele mai ieftine apartamente din Paris insa,cu toate acestea , terenul de constructie in Bucuresti a depasit , prin cotatiile ce cresc in fiecare zi , orice ipoteza facuta cu o vreme in urma si cu “mintea limpede”. Aici , unde ” creditul ipotecar ” s-a instapanit si alimenteaza o lume ce nazuieste sa aiba un acoperis deasupra capului dar ramane adeseori numai cu iluzia , chiriile pentru un apartament fara pretentii in loc sa scada( asa cum ” scrie la carte ” ) se mentin ridicate si chiar si cresc uneori sub presiunea proprietarilor ce traiesc din venituri culese de pe o “piata paralela” , mai degraba ” neagra ” decat ” gri “. In lumea noastra plina de iluzii , noi credem ca ” strainii ” ( o categorie indefinita, ce se considera a fi o combinatie – intruvabila nicaieri in lume – de miliardar excentric si de filantrop cu buzunarele pline ,de obicei “idiot” si credul ) vor arunca in dreapta si in stanga sume exorbitante de bani spre a imbogati pe ” romanul destept”care a tot asteptat , cu dintii stransi, “integrarea” ce ” il va face om” prin vanzare de case si terenuri. Situatiile de un bizar abisal sunt uimitor de multe. In Bucuresti-sau ,mai bine zis,in Pipera-o ” vila ” asezata langa gospodarii populate de oratanii este evaluata de agenti imobiliari cu o calificare indoielnica insa eminamente nesatui, la cam 8-10 milioane de Euro , mai mult decat multe din proprietatile cu adevarat de ” sanctuar ” din Paris , Barcelona sau din Viena . Aici , pe Dambovita , ” milionul ” de Euro este un fleac , in vreme ce in societatile asezate cine are acesti bani este un personaj inlesnit si respectabil si stie ce sa faca pentru a-i inmulti cu socoteala . Maladia imbogatirii rapide e complicata de un Stat iresponsabil si chiar infractor caci marile manevre in imobiliar le fac astazi autoritatea publica si acolitii ei , priviti de ” prostime ” cu o invidie pe care nu o pot stinge invectivele rostite gros si printre dinti , cu fereala . Dar toate se vor incheia intr-o zi iar sfarsitul iluziilor se apropie . Iata de ce , inainte de a trai din inchipuiri si a ne lasa in voia reveriei de ‘castigatori” fara a pune efort si munca , suntem obligati sa cunoastem mai bine ” pe ce lume traim ” si cat din ” ce se spune ” este materie verificabila si nu propaganda cinica si ” masinarie de fictiuni ” . O contributie cat de marunta ar putea sa fie si acest “bloc-notes” de campanie ce desfasor aici o

ARTUR SILVESTRI , februarie 2007

PROSTOLOGHIKON. Vremea clownilor ; cum se fabrica suprarealitatea de ziar ”

Prefata ei se poate citi mai jos . Volumul se poate descarca gratuit aici : PROSTOLOGHIKON – Vremea clownilor: cum se fabrică suprarealitatea de ziar

MAREA MISTIFICATIE
Pe la jumatatea acestui deceniu cand imaginarul de televiziune si realitatea paralela de ziar (de fapt mistificatia sistematica ) au dat semne ca se impun cu salbaticie si in Romania dupa ce parjolisera regiuni intinse de pe glob , “spiritul locului” a dat piept pentru intaia oara in istorie cu
un fenomen de consum colectiv de droguri impuse si , deopotriva, cu versiuni contrare naturii privitoare la insasi lumea inconjuratoare si chiar si la biografia proprie , decurgand din cele vazute si traite .
Imaginea ce se desfasoara – la o privire cat de putin atenta asupra acestui proces nociv – este pur si simplu halucinanta si cuprinde detalii de un grotesc ce se aseamana de nu putine ori cu gravurile lui Hyeronimus Bosch . O lume de personagii inconsistente , cu scoala putzina si pretentii desgustatoare prin masurile arogantei uneori nemasurate si care face din lacomie – regula ireductibila de viata si din slugarnicie – unica forma de a isi duce zilele fara nici o idee generala mai inalta si in procente morale de un grad nici macar minimal, defileaza cu infumurare prin fata ochilor nostri si strica orice incredere in sansa noastra de a ne scapa de asemenea aratari de cosmar. Caci , la drept vorbind, daca asemenea specimene ar aparea intermitent , traind in locuri diferite precum orice eroare a naturii , simtamantul de teroare subliminala ar fi mai scazut si poate ca nici nu ar aparea de vreme ce ideea de accident genetic e inteleasa de noi , ca popor cuminte si cu ingaduinte multiple , mai degraba cu compasiune si cu mila . Insa inconsistentul brutal si virulent stapaneste si impune prin mijloace complicate , a caror esenta nu mai este demult marunta corectie contextuala de valori ci o miscare de proportii uriase ce isi propune a inlocui cu iluzie si principii de anti-natura un intreg mod de viata , un sistem de repere si concluzii verificate prin traditia continutistica .In aceasta vasta operatiune ,
modelul unic consumist se vehiculeaza prin ceea ce inca si azi se mai numeste “presa” desi , la drept vorbind , nu este decat un simplu instrument iresponsabil ce ne schimonoseste insasi coloana vertebrala morala alcatuita din incheieri stabile ce tin o colectivitate in picioare . Marile modele sunt atacate cu violenta sub pretextul caducitatii si a rescrierii istoriei dupa un prezenteism stupid iar scara de valori se evaporeaza sub obsesia “ratingului “, a notorietatii si a influentei in imediat , de fapt simple iluzii in materie de celebritate pentru o zi , de spirit apucator si de castig de bani nelimitati ce se dedica “ingrosarii burtii ” si risipei dezmatzate .
Situatia nu uimeste desi scandalizeaza. Caci daca pana mai ieri “presa” se socotea , gresind din ignorarea contextului , un “bastion al independentei ” , astazi aceste refrene nici macar nu se mai vehiculeaza fiindca evidentza “informatiei pe bani ” si a propagandismului lipsit aproape cu totul de nuante a devenit incontestabila .Insasi organizatia este o anexa a unei agentii de publicitate angajata de platitor . Si , in fond, cum ar fi putut sa fie altfel decat este acum ?
In lumea unde imaginile domnesc in dauna substantialului si a structurilor consistente , totul este o fabricatie de teatru , o scenografie si o insiruire de roluri executate mai bine ori mai modest.Totul devine ” marfa”, produs expus publicitatii , vehiculare de naluca fara consistentza ilustrand o lume de fantoshe a carei realitate este tot atat de putin documentata ca si spectacolul de teatru fiind o conventie cu timp limitat.
Insa , din pacate , toate acestea nu se produc pe o scena cu realitate acceptata conventional si nu se incheie atunci cand si spectacolul s-a sfarsit ci in viata unica a tuturor celor ce participa la ele iar consecintele sunt dramatice , in intervale lungi si cu ramificatii adesea imprevizibile.
Toate otrepele ce trebuiau sa-si afle locul in “Curtea miracolelor ” dau tonul azi si instituie o cenzura fara precedent prin efectele rasturnarii aproape complete de proportii naturale . Ucigasi , demolatori si paricizi , vanzatori de iluzii si nascocitori de teme false ,tainuitori si uneltitori marunti , de un lautarism socant prin chiar lipsa de talent in cantatul dupa ureche , toata aceasta pegra de scoala noua constituie o viermuiala de saturnalie contemporana si de lupanar , unde pare ca lipsesc numai vrajitoarele calarind pe matura spre a avea pictura unui moment de extractie infernala .Epoca insasi este a fictiunii ce tinde sa inlocuiasca realitatea , a substitutului ce tine locul modelului si inca aceasta dupa ce fusese expresia seriei ce uzurpase “unicatul” si “singularul” .
Eseurile incluse in aceasta culegere – care ar fi putut sa fie si mai voluminoasa decat este – sunt doar o selectie din multimea de corectii facute – in lunile recente – in materie de imobiliar unde , cu cat desfasurarile sunt mai convulsive si situatiile – mai putin previzibile, cu atat apar mai frecvent
invartelile de bursa dirijata , delictele de initiere si manevrele ce conduc la castiguri adeseori uriase creind averi enorme neintemeiate decat pe frauda, “atac la pont “si invoieli din spatele usilor inchise . Ele s-au nascut spontan si fara a se orandui , mai apoi , in felul unei campanii sistematice (care ,totusi, ar merita facuta ) , exemplificand deocamdata reactia sufletului maniat de mistificatie si de amagirea organizata si, la drept vorbind, de prostia pacatoasa care , in loc sa isi caute de leac , a ocupat cu trufie scena vietii publice de la noi si impiedica vocile diverse sa se manifeste si opinia calificata sa se impuna. In fond , sensul lor nu-i acum decat acela de a ne apara de mecanismul minciunii si de a pretinde ceea ce este legitim oriunde nu apare senzatia sfarsitului de lume , re-amintind obligatia sociala de a se asculta toate vocile si de a hotari prin cantarire autentica si nu doar cu masurile masluite ale unui cantar supravegheat de pradatorul insatiabil . In nesfarsita curgere a timpului unde toate se aseaza precum ni s-a dat , acesta este un gest marunt si nu depaseste insemnatatea unui graunte de nisip intr-un imens desert insa esentialul e de a se incepe de undeva si a face un pas initial ;caci urmatorii vor veni , atunci cand va fi sa fie sorocul.

ARTUR SILVESTRI

OPERA NON GRATA. Eseuri despre „geografia jafului“, ocupaţie şi „neo-migratori“

Cartea aparuta la ed. Carpathia Press in mai 2008 este  o recapitulare a unor eseuri in tematica imobiliara publicate din 2003 pana azi . Volumul se poate descarca gratuit aici:

Prefata cartii o publicam aici : “ZICEREA IN CODURI “
Ideea de a-mi pune la un loc eseurile ce formeaza ” rama cartilor de imobiliar “ mi -a venit recent cand mi-am dat seama ca , desi exista o anumita notorietate in materie de comentariu specializat , nu s-au observat inca indeajuns – asa cum as fi voit – principiile si , de fapt, doctrina ce oranduiesc asemenea scrieri socotite indeobste -si mai ales de cititorul ” estet” – a fi numai punctul de vedere al unui afacerist . Caci , la drept vorbind , aceasta parte din opera ce am cladit in mai bine de 35 de ani de scris incontinuu inca traieste in limbul definitiilor confuze avand pentru nu putini o infatisare ce contrariaza si un aspect exterior de baroc si de iregular care probabil ca si nelinisteste unele spirite obisnuite cu speciile definite . Sunt si unii care , avand bunavointa de a intelege , ” nu stiu de unde sa le ia ” si considera ca ar fi fost mai bine sa fac studiu academic , ” cercetare ” si analize cu rigiditate de compozitie scrobita spre a dovedi stiinta de carte si , prin aceasta , ” seriozitate de savant ” uitand ,insa, ca nu iese nimic vizibil fara efort si ca o cladire fara fundatie si pereti nu ajunge niciodata la acoperis . Abia mai deunazi , si din motive care imi scapa , sentimentul ca in cartile de imobiliar as fi vorbit in “doua limbi ” -si ca , dincolo de examinarile cu caracter de afacere si consilierea de castigat bani , ar exista si un alt strat mai putin vizibil – a inceput sa-si faca loc si sa fie observata si doctrina ce le insufleteste . Caci o doctrina exista -desi nu prea de tot izbitoare – fara sa fi nutrit intentia initiala de a practica ” zicerea in coduri ” si misionarismul de sens ocult . Ea s-a inserat , in fond , in moduri consubstantiale si , daca ma gandesc bine , nici nu ar fi putut sa lipseasca de vreme ce intocmirile omenesti sunt pretutindeni in lume formulari cu organicitate unde este de neimaginat a avea parti sanatoase -si cu functiuni autonome – intr-un intreg bolnav. Rezulta ca , desi scapa concluziei curente , prezenta jafului institutionalizat si a deposedarii planificate de munca nationala consumata alaturi de arvunirea muncii noastre de viitor prin indatorare , declasarea sistematica a unor categorii sociale ce au tinut odinioara aceasta tara in locul ei si neo-iobagia unui tineret halucinat de consumismul salbatic sunt mecanisme ce s-au dezlantuit in forme specifice deopotriva in asezarile umane , in natura si cultura si in “imobiliar” , de buna seama , lucrand generic si parjolitor . Caci , in fond , “imobiliar ” insemneaza “salas ” (adica locuinta , adapost si “loc” ) si “munca” , adica efort desfasurat in istorie in scopul supravieturii si stabilitatii , iar esenta acestei teme este , in ultima analiza , “sociala” si nu e fara reazem a spune ca , asa cum am si spus demult si astazi e un simplu adagiu din folklor , imobiliarul este hartia de turnesol a unei societati .
Am scris, deci , despre case (cum mi se pune eticheta uneori) vorbind insa despre o realitate de ansamblu ce se evidentiaza in masurile ei de tipologie arhi-cunoscuta si pe care numai fiindca Fanarul insusi a devenit o formula curenta o numim ” neo-fanariotism “. Impresia aceasta se confirma la o lectura contemporana unde prejudecatile s-au inlaturat intrucatva .Privite acum , si adunate in ordinea cronologica a nasterii pe lume , aceste mici eseuri formeaza un mic breviar care nu -i atat un indrumator in materie academica ori practica ( desi este , in partea ce foloseste ) caci au , unificate si fara desfasurarile ce le introduceau la vremea lor , aspectul unui sir de declaratii de principii si de culegere de concluzii morale .Acestea scapasera adeseori vederii scriitoricesti dar nu si Stapanirii de ocupatie recenta si slugilor ei nepricopsite si fara indoiala explica salbaticia de deunazi a unor sfertodocti fara nici o opera ce au ajuns sa ma satanizeze si pe mine facand -dintr-o lucrare dedicata binelui public – un obiect de injurie si de ridiculizari prostesti . Situatia este cu atat mai definitorie cu cat intr-o tara unde s-au furat si ouale de sub gaina si s-a creat onorabilitatea prin hotie si nu prin dedicatie si contributie la binele colectiv , a starui in slujire fara nici cel mai neinsemnat castig si cheltuind din buzunar si , pana la urma , din zilele ce ti s-au dat , incepe sa fie socotita atitudine eretica si gest condamnabil si sa se pedepseasca. Dar , la drept vorbind, in tara noastra amarata unde haimanalele creeaza opinia si ignorantii obraznici ajung sa dea indrumari sfatuind in secret pe jefuitorii patenti ce se imbuiba din smecheria sfidatoare si parjol satanist , prigoana impotriva celor de conformatie ininteligibila nu putea sa nu se produca . O privesc si eu , cu amuzament , fiindca stiu ca pleava necontinutistica se va risipi deodata in vant si ca , vorba lui Alexandru Nemoianu , “cu diavolul nu se intra in dialog”. Viata noastra istorica nu a inceput ieri ci demult iar lucrarea noastra tacuta , senina si ravnitoare nu se va sfarsi maine si va dura mult in timpul unde se aseaza orice contributie jertfelnica , indiferent daca i se stie autorul ori a devenit anonima . Caci , batjocorita sau uitata de raul ireductibil , fapta buna ramane ; si ” cine a facut- o stie Dumnezeu ” .
ARTUR SILVESTRI , Aprilie 2008 , in zilele de Sfintele Pasti

“Prostologhikon. Vremea clownilor ; cum se fabrica suprarealitatea de ziar ”

Apare o carte noua de Artur Silvestri ; prefata ei se poate citi mai jos . Volumul se poate descarca gratuit aici : PROSTOLOGHIKON – Vremea clownilor: cum se fabrică suprarealitatea de ziar

MAREA MISTIFICATIE
Pe la jumatatea acestui deceniu cand imaginarul de televiziune si realitatea paralela de ziar (de fapt mistificatia sistematica ) au dat semne ca se impun cu salbaticie si in Romania dupa ce parjolisera regiuni intinse de pe glob , “spiritul locului” a dat piept pentru intaia oara in istorie cu
un fenomen de consum colectiv de droguri impuse si , deopotriva, cu versiuni contrare naturii privitoare la insasi lumea inconjuratoare si chiar si la biografia proprie , decurgand din cele vazute si traite .
Imaginea ce se desfasoara – la o privire cat de putin atenta asupra acestui proces nociv – este pur si simplu halucinanta si cuprinde detalii de un grotesc ce se aseamana de nu putine ori cu gravurile lui Hyeronimus Bosch . O lume de personagii inconsistente , cu scoala putzina si pretentii desgustatoare prin masurile arogantei uneori nemasurate si care face din lacomie – regula ireductibila de viata si din slugarnicie – unica forma de a isi duce zilele fara nici o idee generala mai inalta si in procente morale de un grad nici macar minimal, defileaza cu infumurare prin fata ochilor nostri si strica orice incredere in sansa noastra de a ne scapa de asemenea aratari de cosmar. Caci , la drept vorbind, daca asemenea specimene ar aparea intermitent , traind in locuri diferite precum orice eroare a naturii , simtamantul de teroare subliminala ar fi mai scazut si poate ca nici nu ar aparea de vreme ce ideea de accident genetic e inteleasa de noi , ca popor cuminte si cu ingaduinte multiple , mai degraba cu compasiune si cu mila . Insa inconsistentul brutal si virulent stapaneste si impune prin mijloace complicate , a caror esenta nu mai este demult marunta corectie contextuala de valori ci o miscare de proportii uriase ce isi propune a inlocui cu iluzie si principii de anti-natura un intreg mod de viata , un sistem de repere si concluzii verificate prin traditia continutistica .In aceasta vasta operatiune ,
modelul unic consumist se vehiculeaza prin ceea ce inca si azi se mai numeste “presa” desi , la drept vorbind , nu este decat un simplu instrument iresponsabil ce ne schimonoseste insasi coloana vertebrala morala alcatuita din incheieri stabile ce tin o colectivitate in picioare . Marile modele sunt atacate cu violenta sub pretextul caducitatii si a rescrierii istoriei dupa un prezenteism stupid iar scara de valori se evaporeaza sub obsesia “ratingului “, a notorietatii si a influentei in imediat , de fapt simple iluzii in materie de celebritate pentru o zi , de spirit apucator si de castig de bani nelimitati ce se dedica “ingrosarii burtii ” si risipei dezmatzate .
Situatia nu uimeste desi scandalizeaza. Caci daca pana mai ieri “presa” se socotea , gresind din ignorarea contextului , un “bastion al independentei ” , astazi aceste refrene nici macar nu se mai vehiculeaza fiindca evidentza “informatiei pe bani ” si a propagandismului lipsit aproape cu totul de nuante a devenit incontestabila .Insasi organizatia este o anexa a unei agentii de publicitate angajata de platitor . Si , in fond, cum ar fi putut sa fie altfel decat este acum ?
In lumea unde imaginile domnesc in dauna substantialului si a structurilor consistente , totul este o fabricatie de teatru , o scenografie si o insiruire de roluri executate mai bine ori mai modest.Totul devine ” marfa”, produs expus publicitatii , vehiculare de naluca fara consistentza ilustrand o lume de fantoshe a carei realitate este tot atat de putin documentata ca si spectacolul de teatru fiind o conventie cu timp limitat.
Insa , din pacate , toate acestea nu se produc pe o scena cu realitate acceptata conventional si nu se incheie atunci cand si spectacolul s-a sfarsit ci in viata unica a tuturor celor ce participa la ele iar consecintele sunt dramatice , in intervale lungi si cu ramificatii adesea imprevizibile.
Toate otrepele ce trebuiau sa-si afle locul in “Curtea miracolelor ” dau tonul azi si instituie o cenzura fara precedent prin efectele rasturnarii aproape complete de proportii naturale . Ucigasi , demolatori si paricizi , vanzatori de iluzii si nascocitori de teme false ,tainuitori si uneltitori marunti , de un lautarism socant prin chiar lipsa de talent in cantatul dupa ureche , toata aceasta pegra de scoala noua constituie o viermuiala de saturnalie contemporana si de lupanar , unde pare ca lipsesc numai vrajitoarele calarind pe matura spre a avea pictura unui moment de extractie infernala .Epoca insasi este a fictiunii ce tinde sa inlocuiasca realitatea , a substitutului ce tine locul modelului si inca aceasta dupa ce fusese expresia seriei ce uzurpase “unicatul” si “singularul” .
Eseurile incluse in aceasta culegere – care ar fi putut sa fie si mai voluminoasa decat este – sunt doar o selectie din multimea de corectii facute – in lunile recente – in materie de imobiliar unde , cu cat desfasurarile sunt mai convulsive si situatiile – mai putin previzibile, cu atat apar mai frecvent
invartelile de bursa dirijata , delictele de initiere si manevrele ce conduc la castiguri adeseori uriase creind averi enorme neintemeiate decat pe frauda, “atac la pont “si invoieli din spatele usilor inchise . Ele s-au nascut spontan si fara a se orandui , mai apoi , in felul unei campanii sistematice (care ,totusi, ar merita facuta ) , exemplificand deocamdata reactia sufletului maniat de mistificatie si de amagirea organizata si, la drept vorbind, de prostia pacatoasa care , in loc sa isi caute de leac , a ocupat cu trufie scena vietii publice de la noi si impiedica vocile diverse sa se manifeste si opinia calificata sa se impuna. In fond , sensul lor nu-i acum decat acela de a ne apara de mecanismul minciunii si de a pretinde ceea ce este legitim oriunde nu apare senzatia sfarsitului de lume , re-amintind obligatia sociala de a se asculta toate vocile si de a hotari prin cantarire autentica si nu doar cu masurile masluite ale unui cantar supravegheat de pradatorul insatiabil . In nesfarsita curgere a timpului unde toate se aseaza precum ni s-a dat , acesta este un gest marunt si nu depaseste insemnatatea unui graunte de nisip intr-un imens desert insa esentialul e de a se incepe de undeva si a face un pas initial ;caci urmatorii vor veni , atunci cand va fi sa fie sorocul.

ARTUR SILVESTRI

“LOC ” ŞI “PERSOANĂ” -„Eseuri despre geografia tainică “

LOC ” ŞI “PERSOANĂ” -„Eseuri despre geografia tainică “Se poate descarca gratuit aici >>>>>

Aceasta carte a aparut in primavara anului 2008 si cuprinde mai multe eseuri si analize dedicate legaturii dintre “om” si “loc ” , fiind o adevarata metafizica a casei si a ” geografiei tainice “. Despre ea , reputatul istoric Alexandru Nemoianu (SUA) scrie astfel :

Loc si Persoana” mi-a facut o gigantica bucurie.
Frumusetea eseului , adancimea lui , blandetea si gingasia si frumusetea acestei scrieri sunt coplesitoare.
Nu vorbesc despre adevarul celor spuse,de felul eminent in care situatii dintre cele mai diverse sunt intelese,in starea lor necesara de “unicate”,ci de imprejurarea ca aceste “unicate” capata virtute pilduitoare pentru “intreg”.Nici nu stiu daca am spus limpede.
Eseul arata ca toate,fiecare “situatie” este unica in sine,dar analiza facuta subsumeaza si ridica la valoare de model.
In afara de asta ma bucur nespus ca .finalmente, autorul a “recunoscut” ca imobiliarul este in fapt vorbirea despre “casa”,ieri,azi,intotdeauna.”
Intre altele, volumul contine eseuri si interpretari despre “locurile” de unde provine Marin Preda si despre ” casa”Maresalului Antonescu .

ROMANIA IMOBILIARA : Neo-babelism , lux de Dambovita , ” des-proprietarire”

An Nou , o carte noua : la sfarsitul  lunii  apare in ” Biblioteca Imobiliara” o noua carte de analize si prognoze .Prefata ei se publica aici .  

Pedagogie şi feerie

Cele câteva zeci de mici dizertaţii ce şi-au găsit locul în această carte neîntâmplătoare sunt, de fapt, o selecţie din sute de scurte ori mai lungi „declaraţii” ori interviuri sumare rostite de-a lungul anilor către „întrebători” dintre cei mai diferiţi de la ziarele din România. Ele descriu neo-babelismul virulent, iluzionismul de „oameni noi” în forma luxului de Dâmboviţa şi sinistra „des-proprietărire” (după admirabila formulă a lui Alexandru Nemoianu) care dă mai mult celui care are şi îi ia totul celui ce are puţin lăsându-l sărac lipit. Multe dintre acestea s-au risipit şi din ele nu s-au mai păstrat decât vagi urme, înregistrate adeseori indistinct şi parţial prin articole grăbite, scrise pe un colţ de masă de către un recent mânuitor de condei care îşi face slujba cum îl taie capul şi îşi alcătuieşte „opera” din compilaţii ce trăiesc de azi pe mâine sau câteodată nici măcar atât. Ele sunt definitiv pierdute căci, la drept vorbind, „presa noastră” este azi la fel cum este şi România, adică o realitate vizibilă necontinutistică, reţetistică şi uluitor de formală unde frivolitatea atitudinii se alătură într-o manieră criantă cu lipsa de responsabilitate elementară în materie de efect social şi de putere a cuvântului scris sau rostit. Când mă gândesc câte idei şi formule am desfăşurat cu cea mai mare bunăvoinţă şi cu o credinţă ininteligibilă în tăria argumentelor ne-tranzacţioniste, mă cuprinde un sentiment de zădărnicie universală care, deşi nu durează mult, îmi face viaţa amară pe moment şi mă supăra uneori. Astăzi, când mulţimi de „semnatari de articole” nu-s decât nişte simpli toboşari ori agenţi mărunţi de influenţă în teme unde alţii câştigă imens plătind propaganda cu fărămituri de la mesele îmbelşugate, imaginea de feerie ce ni se propune pare a fi deopotrivă o utopie de viaţă proprie buna şi, la unii, o adeziune creolă de „neisprăvit” şi neinstruit a cărui veşnică dorinţă pare să fie imitarea stăpânului şi satisfacerea lui. Răspândirea acestei atitudini cunoaşte proporţii de epidemie şi citim zilnic sute de pagini triumfaliste cuprinzând păreri prosteşti, procente „scoase din burtă” ori „noutăţi” ale căror urmări se ascund în negura unei dezinformări sistematice, ca de moară stricată ce macină în gol. Bineînţeles că n-am inclus aici nimic din ceea ce exemplifică şirul fără sfârşit de „teme false”, dezbateri de invenţie şi campanii la poruncă fiindcă pe acestea le intuiesc de obicei încă din primele semne şi le pensez, cu mişcare scurtă, pentru arhiva episoadelor nocive; apoi trec mai departe. Şi în materie de „interviewer”, deşi răspund politicos şi mereu cu nădejde în posibile îmbunătăţiri, nu prefer între interlocutori pe nu puţinii „jurnalişti făcuţi pe puncte” ce împânzesc redacţiile contemporane şi nu odată dau tonul prin selecţie de context, învârteli şi o ancilaritate de gornist al vremurilor noi. Rezultă că am păstrat ceea ce socotesc a fi valoare şi, deci, interlocutor de seama mea. Căci, deşi astăzi „imobiliarul” este, ca temă gazetarească, un fel de agent perfect al ideologiilor consumiste şi al imaginarului de vitrină de unde analiza făcută cu cap şi examinările fără prejudecăţi sunt eliminate aprioric, vocile constituite apar şi se vor menţine atâta vreme cât timbrul lor nu se va denatura prin cedări diverse ori prea evidenta elasticitate a coloanei vertebrale.

Privite mai îndeaproape, acestea sunt „prezenţe atipice” (şi nu doar „tinere”, fiindcă, aici, cam toate vârstele sunt reprezentate) şi interesul ce le-am arătat denotă năzuinţa de a contribui atât cât îmi stă în putinţă la crearea unui mediu moral şi sănătos. Acesta este, în ultimă analiză, esenţial şi în absenţa lui cam tot ceea ce dorim să obţinem, din idealism, voire de bine şi poate naivitate de „oameni vechi”, se va înlătura sub asaltul haitelor de războinici cu creierul spălat. Tot ceea ce am făcut, deci, am făcut din raţiuni de bine colectiv şi ceea ce mi-am propus fără să declar – dar urmărind atent şi ştiind cât e de atrăgător cântecul de sirenă – a fost o pedagogie practică. Tânărului atras de împrejurări şi adeseori strivit între datorie şi iluzia stării de fericire, am încercat să-i spun că mai degrabă decât filosofia combinaţiei mărunte stă greutatea competenţei care te face liber şi care, dacă vremurile nu se vor strica de tot, va găsi preţuire oricând şi oriunde.

Însă pentru aceasta este nevoie de instrucţie (şi, deci, ştiinţă de carte), lipsă de prejudecăţi şi, în fond, tărie de caracter. Radicalismul, înţeles ca un examen condus până la rădăcina materiei examinate unde nu mai sunt determinare de moment şi nici versiune contrafacută, se impune astfel ca soluţie cu precădere. Aceasta nu-i nici lesnicioasă şi nici atrăgătoare. Dar pentru cine ştie orânduirea adevărată a Lumii, este de preferat o zi ca leii decât o viaţă în lanţuri.

30 decembrie 2007

ARTUR SILVESTRI

Dezastrul din Bucuresti este efectul unei conspiratii?.

BUCUREŞTII RĂMÂN NUMAI ÎN VOIA LUI DUMNEZEU! (postfata la vol. ” Exercitii de exorcism social ” )

Când am revenit în România, întâi înainte de Paşti şi apoi pe la jumătatea lui Iunie, am nimerit în mijlocul unei fierberi surde dar evidente ce se traducea printr-un fel de „trezire“ a unor locuitori uimiţi că, sub privirile lor absente, Stăpânirea batjocoreşte tradiţia unui oraş ce însă nu îşi pierduse cu totul însemnele de memorie şi, până la urmă, „identitatea“. Uimitor mi se părea că principiile din „Megapolis valah“, (cărticica mea apărută în septembrie 2004,) care, de fapt, reprezintă ipoteza pe care neo-feudalii de la Bucureşti o evită pe cât se poate şi nu o lasă să pătrundă în dezbaterea publică, erau invocate din mai multe direcţii şi arătau că soluţiile realiste cresc parcă de la sine şi nu au nevoie de bibliografie.

Ceea ce m-a impresionat în această acţiune a fost, mai întâi de toate „orientarea“, adică „diagnosticul precis“. Pentru mine „conspiraţia economică“ în >materie de Bucureşti era demult indiscutabilă şi aşteptam doar momentul când se va dezlănţui (ori, mai bine zis, când va ieşi la suprafaţă). Iată că acum se observă clar ca lumina zilei. Însă la noi, unde „monopolul ideologic“ este neînchipuit de puternic nădejdea că se va putea realiza ceva consistent spre a o combate pare a fi apropiată de zero. Chiar dacă există „grupuri“ edificate şi câţiva jurnalişti lucizi, adeseori am impresia că asist la discuţii sterile între „profesionişti“ în ochii cărora precizia unui efect sau virtuozitatea unei soluţii valorează mai mult decât viaţa celor ce trebuie să beneficieze de ele. Mai mult chiar, întreaga „croială“ mi se pare mai degrabă greşită. În loc să se privească ansamblul tematic şi „mecanismele“ (care acestea sunt „mo­torul răului“) se invocă excesiv situaţiile „punctuale“ şi se deplâng stricăciunile din Piaţa Regală şi de la Catedrala Sf. Iosif când, de fapt, întreg Bucureştiul este asediat, stricat şi schimonosit: parcuri „retrocedate cui trebuie şi când trebuie“ (astfel încât proiectul de „investiţie“ este gata de a fi aprobat), „zgârie-nori“ proiectaţi să existe în oraşul european cu cel mai ridicat risc seismic, o sfidare de ignorant obraznic faţă de tot ce însemnează tradiţie, „loc cu memorie“, de fapt „sanctuar urban“, cartiere întregi masacrate în timp de 15 ani fără nici o reacţie deşi acestea ar fi trebuit să fie declarate „rezervaţie urbană“ etc. Pretutindeni o tăcere quasi-complice afară numai de câteva voci rătăcite şi „eretice“ care, la vremea lor, au spus ce au avut de spus, vorbind în deşert. În rest, „asociere în rău“, frică şi slugărnicie. Aşa-zisa „societate civilă“ (de fapt-nişte organizaţii constituite ad-hoc pentru a pune bifa în tematica drepturilor cetăţeneşti) nu a existat ca atitudine şi nu există nici acum iar reacţia cetăţenească spontană, manifestată recent, nu-i decât o trezire târzie, care trebuie să întâmpine răspunsul cinic al unei Stăpâniri organizate milităreşte şi care, obişnuită să hotărască arbitrar, se miră, cu dispreţ, acum, când cetăţenii nu se mai arată a fi doar „vitele“ aduse la tăiere în cabina de vot.

Mulţimea temelor rezolvate discreţionar (şi care, deci, nu mai pot fi întoarse în punctul de început) este atât de nemăsurată încât ar fi necesară o armată de voluntari care, după ce le recenzează şi le alcătuieşte documentaţia, ar trebui să formuleze puncte noi de vedere şi soluţii „mixte“ alternative (căci „consensul experţilor“, invocat de Stăpânire este o maşinaţiune dezgustător de stupidă dar care impresionează şi dă reacţia timidă): şi, abia apoi, să formuleze strategie şi să organizeze acţiunea. Rezultă, prin urmare, că o atitudine coerentă şi concluzii instruite vor fi cu neputinţă de obţinut în timpul uluitor de scurt ce îl avem la dispoziţie.

Rămâne, în această speţă, numai voia lui Dumnezeu. De altminteri, tot ce se va putea realiza ar fi doar o „învoială“ în materia Catedralei Sf. Iosif, unde eroarea de a supăra Papalitatea va costa, nu însă prea scump căci în toate, Doamne iartă-mă, există un preţ; nu însă în suprema Judecată ce nu este pe acest Pământ. În toate celelalte situaţii nu va interveni nici o noutate pozitivă căci pe „biet român săracul“ nu îl apără nimeni şi în faţa jafului instituţionalizat nu are nici loc de mişcare şi nici capacitate de a se organiza. La drept vorbind, convingerea mea este că acesta este doar începutul „privării organizate de memorie“. Urmează strămutarea Gării de Nord (un teren imobiliar splendid, foarte scump, ce se asezonează remarcabil prin aparent inutilul „Pasaj Basarab“ ce se face numai în acest scop ulterior); demolarea „Centrului Istoric“, care, în loc să se transforme într-o imensă galerie acoperită, cum s-a făcut pe aiurea unde nu dictează „bandele organizate“, va deveni un simplu teren viran disponibil pentru „Mall“-uri şi „blocuri de birouri“; înconjurarea Casei Poporului (un „monstru“, vechea marotă a „arhitecţilor“ care, negându-şi însuşi principiul lor de a exista, susţineau acum 15 ani că ar trebui acoperită cu pământ) cu „centre de afaceri“; înlocuirea Bulevardelor Magheru şi Lascăr Catargiu cu „aliniamente“ de condominium-uri „moderne“; retrocedările Herăstrăului făcute „cui trebuie“, unde, de la stăvilar până la capătul Şoselei Nordului este nevoie de teren pentru alte „blocuri de apartamente de lux“, pe lângă cele începute în apropierea imediată etc. Acesta va fi Bucureştiul anilor viitori: un oraş compromis, inutilizabil, care, după ce se vor ridica aceste construcţii inutile şi „investitorii“ îşi vor încasa banii (şi „toată lumea“ va fi mulţumită) va trebui extins, în fine, fiindcă a devenit irespirabil.

Oraş blestemat, pe care doar rugăciunile celor cinci sfinţi ce se află în fiinţa lor nevăzută în bisericile acestei „capişte a spoielii“ îl mai ţin în fiinţă.

2006

” EXERCITII DE EXORCISM SOCIAL . , lichidatorism si vremea Ducai-Voda „/prefata

CÂTEVA GÂNDURI DIN „VREMEA DUCĂI-VODĂ“

Când am încheiat de pus la un loc eseurile ce cuprind această carte, am rămas o vreme pe gânduri observând că, trecând vremea, tot ceea ce scriu capătă un aspect de bilanţ sau, mai bine zis, de „aşezare în timp“. Aceasta este, de fapt, consecinţa locului unde, fără să încerc să mi-l fac, mă situez de la sine prin însăşi acţiunea desfăşurată pe un interval mai lung decât cele obişnuite. În ceea ce priveşte „imobiliarul“, eu sunt „istorie“. Vremea mea este vremea „pionierilor“ şi a marilor iluzii, care acum s-a dus. „Pionieratul“ însuşi a fost timpuriu. În 1991, am scris cele dintâi articole de „consultanţă imobiliară“ de la noi şi această „desluşire de fenomene“ a continuat până azi, manifestându-se în câteva sute de eseuri, analize şi sinteze. Unele s-au adunat în cărţi, peste 10, în această tematică, creând unora ideea că aş fi „cel mai important autor de cărţi în imobiliar“ de aici; ba, încă, acum trei ani, cred, cineva cu reputaţie în viaţa publică scria şi că „dacă piaţa imobiliară nu ar fi existat, ea ar fi trebuit inventată după aceste cărţi“. Unele au căpătat notorietate, precum „România în anul 2010“, un eseu de filosofie socială tradusă în imobiliar, sau ipoteza de „mare oraş“, enunţată în 2004, în studiul „Megapolis Valah“, unde sunt incluse „o sută de principii doctrinare“ pentru evoluţia Bucureştilor, în orice caz absolut diferite de haosul apucător de acum. Mulţi au caracterizat rubrica mea din „Casa Lux“, susţinută vreme de cinci ani dar devenită şi ea istorie, ca un „far“ în acest domeniu deşi năzuinţa mea a fost întotdeauna ceva mai puţin ambiţioasă. Pe oriunde am trecut am încercat să nu trec degeaba şi am lăsat câte o urmă, cât de puţin vizibilă astăzi când „uzurparea“ începe să devină metodă şi maladie publică. Oricât aş fi de modest – căci sunt – e cu neputinţă a se contesta că am introdus, în această materie, atât teme cât şi metode şi, până la urmă, formulări ce au devenit folclor şi în aceste timpuri circulă ca şi cum ar fi fost create de „anonimul popular“. De altminteri, azi, când se citeşte pe sărite şi nu se citează niciodată, a vorbi despre „marele bolnav al Europei“, despre „banii imaginari“ din credit, despre „plantaţiile de vile“ sau „capitala cu cel mai ridicat risc seismic din Europa“ (acestea ca să pensez doar câteva din zecile de patente de formulă care circulă fără autor deşi îmi aparţin) pare firesc dar îmi asigură perpetuarea prin creaţie dincolo de clipa cea repede trecătoare. Atitudinea este inteligibilă (deşi nu convine moralmente) căci în acest haos instalat cu sistema mulţi nici măcar nu mai ştiu nimic – şi nici nu doresc să afle – despre ceea ce se petrecea aici înainte de ei, sau de „vremea lor“, închipuindu-şi că lumea era întocmită în epoci anterioare întocmai cum se prezintă acum.

Cât priveşte ceea ce se cheamă „mediu de afaceri“, nu am stat cu mâinile în sân şi nici nu stau. Cam toate organizaţiile „imobiliare“ (profesionale ori de asociere în patronat) m-au găsit printre iniţiatori iar la câteva am fost iniţiator unic. Acum patru-cinci ani, erau unii care îmi spuneau „patronul care schimbă legea“ căci, la începutul lui 2000, am creat „contestaţia organizată“ a unei nenorocite Ordonanţe de Guvern (de fapt, o simplă „conspiraţie economică“ făcută pentru a se înfrupta un grup definit din banii altora, calapod multiplicat ulterior de multe ori, în această ţară nedisciplinată) şi, prin adeziunea unei majorităţi impresionante dar şi a câtorva căuzaşi hotărâţi (între care unii, precum Dragoş Dragoteanu şi Emil Giurgiu, trag şi astăzi ponoasele), am reuşit să aducem, dar pentru nu ştiu câtă vreme, realitatea la normal.

Am fost alături de Mariana Brăescu, în 1991, când a fondat presa imobiliară din România (odată cu revista „Casa“) şi în 1994, cînd – iniţiind „Fenomenul Casa Lux“ – a dus acest gen de jurnalism la dimensiunile lui clasice, având merite istorice pe care astăzi i le uzurpă toţi, şi concurenţa „scrisă“ şi televiziunile.

Ceea ce se cheamă astăzi „piaţă de lux“, conţinând palate, castele şi conace şi mistica „vilă“ – care, ajunsă ca noţiune în gura agenţilor imobiliari de azi, trezeşte o excitaţie dătătoare de frisoane la gândul unui comision gross – am creat-o eu în România cu peste 12 ani în urmă, la vremea când „imobiliarul“ era, ca meserie, simplă vânzare de apartament de Berceni. Am creat instituţii, „format jurnalistic“ astăzi răspândit pretutindeni şi am avut nu doar idei ci şi mişcări în direcţia traducerii lor în concret. Din 1997, când noi am fost, cu „Casa Lux“, prima companie românească prezentă ca expozant la MIPIM, „Târgul universal de la Cannes“ (un „Oscar al imobiliarului“) şi până azi nimeni nu ne-a mai călcat pe urme în acest fel şi nici măcar Statul Român nu s-a învrednicit să plătească pentru acest gen de promoţie ceea ce şi-au permis, la acea vreme, Mariana Brăescu şi cu mine, adică doi particulari. Am făcut atunci, cu mâinile mele, şi am plătit pentru tipar, numărul unic din „Proprietăţi în România/Romanian Properties/Propriétés en Roumanie“, o revistă multilinguă unde cam tot ce însemna, în acel timp, temă, personalitate, „imagine a pieţii“ s-a introdus într-un ghid ce are însemnatatea istorică inevitabilă. Însă toate acestea s-au uitat ori a existat „voinţa sălbatecă de a le uita“. S-au uitat (fiindcă aşa este mai comod şi mai eficient aducând nepăsarea de profitor) şi cele dintâi „rapoarte de piaţă imobiliară“ ce am publicat începând cu 1995; unul din ele, şi cel mai important, conţinând prognoze pe cam zece ani, am să-l republic curând ca să se vadă că nu am greşit defel şi că multe concluzii de acum circulă în folclorul imobiliar ca fiind „creaţia fondului anonim“. În acelaşi mod circulă, de parcă ar fi creaţie populară, şi majoritatea încheierilor din „rapoartele anuale“ de prognoză, ce public la sfârşitul fiecărui an şi distribui gratuit, în ideea de a ajuta o clarificare colectivă ce este astăzi mai necesară decât multe aşa-numite „priorităţi“.

Dar, la drept vorbind, există, la noi dar şi aiurea, un „paradox“ al pionierului, „făcut uitat“ de cei ce îl deposedează – prin fraudă – de merite şi îi sustrag din aportul de valori deşi ceea ce nu se poate înşfăca de către prădător este tocmai „documentul cronologic“, punctul zero, momentul când „un ceva“, de orice natură ar fi acesta, apare pentru întâia dată Pământ sau într-un loc anumit. În acest univers de repere clare nu pot exista discuţii sau ipoteze ci numai atestat precis şi probă scrisă. Astăzi puţini mai ştiu că aşa-numitele „standarde ocupaţionale“ pentru profesiuni (agent, consultant şi evaluator) s-au făcut în 1997, în cadrul unui program european COSA, de către mine, Mariana Brăescu şi admirabilul „papă al evaluatorilor români“, ing. Bădescu. Când am citit, recent, că sunt câţiva „activişti recenţi de imobiliar“ care se împăunează că vor face (căci ei întotdeauna „fac“ în viitor, nu în trecut!) „standardele profesionale“, pentru întâia oară la noi, m-a cuprins un sentiment de deşertăciune universală căci ideea însăşi de a descoperi roata a milioana oară este şi ridiculă şi petulantă.

Distanţa de mentalitate între ceea ce descriu ca „făcut“ şi scenografia „celor veniţi acum ca pe un teren pustiu“, acţionând ca barbarii, este esenţială. Eu am văzut „imobiliarul“ ca oglindire de situaţii sociale şi de stare istorică dacă nu chiar antropologică şi nicidecum ca o „afacere“ înţeleasă cu cinism şi prin dorinţa de a se îmbuiba iraţional. Despre aceste strădanii s-au scris cărţi în România şi se vor scrie şi în alte părţi unde ceea ce am dat până astăzi a pătruns fără să fac vreun efort. Dar suntem în România, nu doar la Porţile Orientului ci şi în mediul unde triumfă neobrazarea patentă.

Am fost, şi rămân, un „pionier“ şi nu un „fondator“, nici vorbă de aşa ceva. Eu – de fapt: noi, câţiva, foarte puţini – am făcut „pionierat“ pentru ceea ce trebuia să fie „imobiliarul de epocă recentă“ dar „fondatorii imobiliarului la români“ nici nu poate fi vorba să fi fost. Acesta, ca şi multe alte activităţi, are o istorie de cicluri lungi şi voi scrie cu plăcere, destul de curând, o cărticică de însemnări despre „tranzacţii de altădată“ şi chiar despre „piaţa imobiliară“ de acum două sute, trei sute de ani, aducând nu dovezi (căci nu este nevoie deşi „omul nou“ îşi închipuie cu stupiditate că lumea începe cu el) ci o imagine tulburătoare asupra a ce suntem noi înşine în ceea ce nu s-a modificat; din păcate mai mult în rău decât în bine. Diferă nu schemele ci titularii. În lumea de averi bisericeşti de acum câteva secole, unde „egumenul de la Radu-Vodă“ şi „egumenul de la Mânăstirea Antim“ îşi împărţeau „sferele de influenţă“ în Bucureşti, există mult din „împărţirile“ de tematici şi de domenii ce se reclamă astăzi ca fiind rodul „capitalismului oligarhic de grup“.

Unii cred că astfel de fenomene ar fi numai „foarte vechi“ şi „foarte recente“, închipuindu-şi că istoria se întrerupe şi că „Vechiul Regim“ nu ar fi cunoscut „activităţi imobiliare“; dar această impresie nu este adevărată. ªi în această materie perspectiva noastră istorică este înceţoşată de prejudecăţi. De fapt, oriunde este „om“ şi, deci, „loc“ şi „sălaş“ există „imobiliar“ nu atât ca afacere (deşi, evident, că şi aceasta) cât, întâi de toate, ca realitate socială definită istoriceşte. Ar fi, deci, absurd şi indemonstrabil să ne imaginăm că acum douăzeci, treizeci de ani, patruzeci de ani nu se vindeau şi nu se cumpărau case şi nu exista „chiria“ nu doar ca noţiune de manual ci şi ca „mod de viaţă“.

Continuitatea în unele metode, de fapt universale, impresionează şi va trebui studiată cu mintea mai limpede şi după ce trece isteria inflamatoare şi păguboasă de azi. Până şi „oamenii de paie“, răspândiţi acum, existau în acele vremuri, pe când interdicţia de a deţine mai multe proprietăţi era rezolvată prin mecanisme de natură „fiduciară“, ca şi astăzi, când nepoţii, soacrele şi progeniturile celor ce stăpânesc sunt mari latifundiari sau proprietari imobiliari cu mare avere injustificabilă.

De fapt,ceea ce se cheamă, de obicei cu un termen pompos, „mediul de afaceri imobiliar“ de la noi este dezvoltat acum artificial şi haotic. Mult din „răul românesc“ se manifestă şi aici. Apoi, aici mai tot ce se face se face cu o lipsă totală de „spirit nemţesc“, adică fără un proiect clar şi, de fapt, fără „gospodărism“. Toate se proiectează în ficţiune şi cu irealism: vrem să dezvoltăm turismul – unde aici potenţialul este uriaş – deşi nu avem „drumuri“, lăsăm să se lăţească oraşele deşi în „noile sate de miliardari“ nu curge decât apă din fântâna proprie şi abia câte o vagă legătură la gazul metan încălzeşte casa şi apa casnică iar la Snagov (care este un extract de „realitate negativă“) domeniile ridicate de „les nouveaux riches“ îşi scurg dejecţiile în apa lacului devenit mort, de fapt o haznă colectivă unde, câteodată, „vipurile“ se îmbăiază.

Suntem într-o fază convulsivă, de fapt previzibilă, unde Marile Manevre se fac în spatele uşilor închise: „ciclul agenţiei imobiliare“ este încheiat iar „ciclul consultanţei“ încă nu s-a constituit dacă va mai apuca vreodată să se constituie şi nu va fi înlocuit de „cartelul caselor de avocatură“ ce face şi desface totul în această ţară.

Dar, până la urmă, aici, cine vrei şi cine nu vrei (de la avocaţi, notari şi funcţionari de stat şi până la metrese, „samsari“ şi „băieţi fără meserie, dar buni la toate“) se ocupă de „imobiliar“ cu gândul de a-şi extrage un „ce profit“ prin învârteală, presiune sau „joc de bursă fraudulos“. Urmează instituţiile, a căror acţiune parazitară este fenomenal de brutală şi sfidătoare. Aţi mai pomenit în lume un Stat care să fabrice legi iscusite numai ca să-i oblige pe cetăţeni să-şi vândă pământul ieftin? Eu n-am mai văzut aşa ceva. Unii se străduiesc să ne compare cu alţii şi ne indică soluţii ce ni s-ar potrivi fiindcă s-au dovedit a fi potrivite aiurea şi, deci, ar fi compatibile şi la noi. Dar totul rămâne în sugestie şi în proiect. În această materie, România este în mod categoric excepţia sau poate chiar „poligonul de încercare“ reprezentând „cazul atipic“ dar nu „excepţionalismul“ ce se ia în derâdere deşi antropologic el există. Situaţia de ansamblu are nenumărate puncte incomparabile cu ceea ce aflăm aiurea căci, ca să exemplific, avem un procent uriaş de proprietari de locuinţe comparativ cu alţii, ce se mulţumesc cu „viaţa cu chirie“, şi, cu toate acestea, o cerere sălbatică de locuinţe. La noi, creşterea de preţuri în numai trei ani recenţi a fost, în materie de locuinţe orăşeneşti, de peste 350% şi uneori chiar şi mai pronunţată iar la vânzările de terenuri periurbane a trecut, adeseori şi nu în prea puţine locuri, de 500 % , constituind un fenomen bizar şi cu unicitate care, deşi inexplicabil ca orice mister, a căutat să fie, totuşi, explicat. Unii au atribuit aceste lungi febricitari prin aceea că, aflându-ne „în prag de integrare“, ne manifestăm scolastic fiindcă întotdeauna prin acest gen de „includere“ preţurile cresc; dar în Bulgaria, ce ne însoţeşte „cot la cot“, preţurile sunt uluitor de scăzute şi nu dau semne că ar începe să se umfle prea curând în felul unui aluat. Noi avem, însă, „preţurile unei ţări ce a trecut printr-un război“, având cote apropiate de Serbia şi, deci, de Belgrad, unde şirurile de distrugeri sistematice au alungat masse enorme de la casele lor şi pe mulţi i-a lăsat fără acoperişuri deasupra capului. Originea acestor distorsiuni galopante este diferită şi nu se poate pune în seama unui singur motor de schimbare generală deşi un punct de sprijin constă îm „aportul de bani“.

Aici sunt, însă, voci ce se întreabă, ca să exemplific, de ce „preţul apartamentelor creşte şi, deopotrivă cu el, şi preţul chiriilor“, deşi concluzia de manual este contrară, şi ar vrea să ştie cine câştigă din aceste anomalii şi „cât“. ªi acesta este efectul „Marelui Joc“, unde totul se face la „momentul maximei ocazii“. Sunt unii care încă mai cred că aici am mai avea „o piaţă imobiliară clasică“ şi definită de fenomene proprii, ce aparţin cu precădere acestui domeniu când, de fapt, ceea ce socotim astăzi a fi „imobiliar“ nu mai este decât o anexă a „pieţii de vânzare de bani“. Aici nu se mai lucrează decât la proporţii modeste prin economii, aport divers dar personal sau cu „câştig de firmă“ fiindcă procentele ridicate provin din „banii imaginari“ oferiţi cu iscusinţă de bancheri şi care nu sunt decât o „vânzare a muncii naţionale“ din viitor. Totul, sau aproape totul, este un şir de manevre de bursă unde obiectivul principal nu are decât prea puţin obiective sociale sau de întărire a economiei în ansamblul stabil ci mai degrabă o „culegere de bani“ organizată, de pe o piaţă ce se urmăreşte tot atât de atent ca şi speculaţiile cu acţiuni. Dar nu se urmăreşte de către Stat!

Statul, aproape dispărut, lasă o libertate de „teritoriu vacuizat“ pentru tot soiul de procese stranii ce ne inundă prin potopul de mall-uri în oraşele sărăciei endemice şi prin „centrele de afaceri“ acolo unde „marile contracte“ se încheie cu doar câteva cuvinte potrivite la restaurantul preferat de Stăpân. Ceea ce se observă în această materie este „aculturaţia“ căci acestea sunt fenomene de importaţie aplicate greşit şi pierzător. Aşa-numita „piaţă“ se completează astăzi – în limbajul abraziv al „specialiştilor“ – cu „portofolii noi“ care par să „facă bani destui“ şi, uneori, şi produc câştig în acest moment dar „la sfârşitul jocului“ vor deveni doar nişte clădiri ce vor trebui reconvertite. Ca şi în alte tematici, şi aici „geografia investiţiilor“ este, de obicei, greşită. Nici măcar în Turcia nu există „mall-uri“ în mijlocul oraşului (căci „Galleries La Fayette“ din Paris sau „El Corte Ingles“ la Barcelona, nu sunt mall-uri!) dar la noi sunt, şi intenţia unora este să le întindă până chiar în preajma Ateneului sub privirile prostite ale unei majorităţi ce îşi pierde vremea cu privitul la televizor. Simptomele de febră ridicată într-o ţară „scumpă“ locuită de cetăţeni săraci împing pe unii să-şi imagineze catastrofe de piaţă, prăbuşire ori măcar „blocaj“, crezând că, totuşi, România ar fi o piaţă imobiliară şi nu o imensă masă de joc cu funcţionare planificată ocult, ceea ce şi este, la drept vorbind. Dar un „blocaj“ nu mai este posibil acum fiindcă l-am avut deja vreme de câteva luni în anul ce a trecut. Acum totul se joacă la ruletă, după un principiu clar şi dramatic: „ori/ori“ ceea ce, prin traducere, însemnează „preţuri din ce în ce mai mari“ ori „prăbuşire cu zgomot asurzitor“. Spectacolul este palpitant dar viitorul lui depinde de regia ce se preconizează şi care, ca şi în Occident, se defineşte prin „marii vânzători de bani“. Aceştia nu pot pierde totul de vreme ce supraveghează totul dar, la noi, o retragere chiar treptată produsă de ideea că „profitul începe să scadă“ (şi însoţită de strămutări de fonduri în „pieţe emergente“ de oriunde) ne va aduce un mic dezastru cu efecte ce nu se pot anticipa acum. Iluziile felurite apar, totuşi, ca semn al gândirii credule şi naive şi se manifestă, între altele, şi în părerea că „investiţia străină“ ar veni echilibrat, îngrijindu-se de viitorul oraşelor şi, între acestea, al Bucureştilor. Despre aceasta, însă, nici nu poate fi vorba căci nici un capital în sine nu „menţine echilibrul“ dacă este lăsat să acţioneze liber ori în complicitate cu autorităţile, aşa cum este astăzi, la noi.

De fapt, acest iluzoriu echilibru este de neconceput căci pretutindeni în lume antreprenorul urmăreşte profitul şi nu are o atitudine filantropică sau protecţionistă în materie socială. „Ideologia pârjolului prin ban“ se răspândeşte cu virulenţă şi nu e cu putinţă a fi oprită cu puterile ce dispunem noi. Aceasta este lupta surdă dintre „foamea de câştig“ şi necesitatea istorică, înţeleasă prin interes social şi cu măsuri ce sacrifică (sau diminuează) „profitul imediat“ în favoarea întăririi colective.

În acest mediu stăpânit de „hazardul aparent“ orice ipoteză de previziune cade şi, până la urmă, nimeni (decât „stăpânii jocului“) nu poate să lege „an cu an“ în vederea unor calcule solide. Există prea multe fenomene nocive adunate iraţional şi prea multe variabile spre a putea să se facă prognoze pe un termen oarecare. Acum câţiva ani previziunile erau posibile şi aveau destul reazem analitic dar astăzi, când „piaţa“ însemnează „potop de bani imaginari“ şi Stăpânirea intervine exact atunci când trebuie pentru a crea ocazie favorabilă „cui trebuie“ fără să se ştie nimic şi fără a se putea anticipa măcar intuitiv „geografia viitoarelor împărţeli“ cine face calcule procentuale cu anticipaţie greşeşte sau minte în mod premeditat. Mulţi dintre cei ce ignoră acest mecanism cred însă că există „locuri“ şi „regiuni“ unde s-ar putea „pune banii în mod profitabil“, visând că, totuşi, „piaţa decide“. În această temă, eu nu aş zice „profitabil“, aş zice „sănătos“ şi din această perspectivă „sănătatea“ nu prea mai există la noi. Există, însă, un sentiment de primejdie continuă tradus în forme diferite ce ne îngăduie abia rareori să îi înţelegem natura adevarată.

În imediat, „profitabil“ este totul pentru câţiva „organizatori de joc“ ce spoliază cu cinism. Pretutindeni, stricăciunea se manifestă cu alertete manifestându-se în maniera ramificată ce atinge viaţa de toate zilele a omului de aici. Iată, de pildă, „casa de vacanţă“: şi aici, „moda occidentală“ a triumfat. Cu mai mulţi ani în urmă, fără să-mi închipui că această sincronizare ce împinge a se renunţa la „casa de vacanţă pentru toţi“ se va răspândi cu repeziciune, încercasem să calculez că orice familie ce dispune de o anumită sumă de bani, nu prea mare, ar fi capabilă să plaseze totul inteligent, obţinând măcar o „casă la munte“ şi alta „la mare“. Astăzi, „reşedinţa secundară“ nu mai este de închipuit decât pentru „marii magnaţi“ şi, în anumite cazuri, pentru o neo-burghezie (de obicei „tânără“) ce practică aşa-numite „profesiuni liberale“ deşi, în chiar această materie, „noua clasă“ preferă să cheltuiască plătind servicii de „turism de lux“ în Caraibe şi nici nu se gândeşte la „casa de la ţară“ ce constituia însăşi esenţa „brătienismului“.

Cheltuiala de bani se petrece adeseori într-un mod aiuritor căci noi suntem, astăzi, o ţară oarecare de „jucători de bingo“ şi de visători ce îşi imaginează că, într-o zi şi printr-o minune, s-ar putea să câştige peste noapte „mult“ şi „sigur“. ªi fiindcă adeseori unica avere este, la noi, „casa“ ori „pământul“, ne închipuim că punând miza aici vom reuşi să părăsim sărăcia şi declasarea ce ne cuprinde. Oricât ar părea de curios, o anumită justificare există în această încheiere, aici, unde imobiliarul a stricat ideologia muncii şi renaşterea simţului de proprietate despre care se face atâta caz ideologic. Acestea sunt înlocuite de o desgustătoare atitudine de „împroprietăriţi“ şi „îmbogăţiţi“ prin ucaz care este repede stricătoare în materia agregării sociale solide şi creează realităţile halucinante ce le trăim. În 1990, când un număr uriaş de „foşti chiriaşi“ a obţinut într-o singură zi „proprietăţi pe doi lei“ cumpărate de la Statul sinucigaş – în rate ce au ajuns să însemne, în doar câţiva ani, preţul unui pachet de ţigări – sentimentul capital de obţinere de valori prin efort de orice natură – ce defineşte „proprietatea“ – a devenit iluzie şi atitudine nefrecventabilă. Tot ce a urmat a întărit această înţelegere eronată a însuşi modului de a se constitui averea şi a transformat „afacerile cu case“ într-un simplu „joc“ de câştiguri la scară diversă unde nu există decât prea puţină participare morală sau atitudine afectivă. Iar când „proprietatea de Stat“ a început a se împărţi cu o strategie fenomenal de abilă prin ceea ce s-a chemat „privatizare“ (dar, în realitate, o afacere imobiliară de proporţii uriaşe, ce nu s-a studiat niciodată în aceste coordonate) s-a sfârşit orice năzuinţă în a mai se crea aici ceva stabil, clar şi treptat şi o înţelegere sănătoasă a „puterii de investiţie“ atâta vreme cât totul se obţine prin „combinaţie“, zeciuială şi „cadou“. Vor mai trece mulţi ani până când „gramatica banului dobândit sănătos“ va putea să fie învăţată şi aplicată de limbile încurcate ale celor ce ştiu numai câteva cuvinte simple dar înzestrate cu eficacitate.

Sunt voci care, în această materie, se exprimă, însă, cu acelaşi pseudo-messianism stupid ce ne-a costat şi ne mai costă şi îşi închipuie că odată ce vom deveni „europeni“ toate relele noastre statornice se vor înlătura şi că, deci, prin „europenizare“ vom propăşi. În această materie este în afară de îndoială că unele efecte vor fi cu siguranţă, şi nu exclud pustiirea ţării ca „pe vremea Ducăi Vodă“ prin expatriere masivă ori prin vânzări de pământuri unde „vechea piatră de hotar“ a devenit încă de azi o noţiune fără conţinut. Efectele pronunţate sunt însă de natură psihologică. Noi avem un gen de naivitate constitutivă şi suntem sensibili la „legende“ factice, visând uşor şi epic deşi fără motiv aparent şi de-aceea ne imaginăm că „integrarea“ va însemna o invazie de „străini“ cu buzunarele doldora de bani ce se vor zvârli în stânga şi în dreapta, cu o repeziciune aiuritoare, îmbogăţind pe „românii deştepţi“ care aşteaptă momentul propice. Dar ne amăgim. Pentru unii, deci, acest episod de „istorie lungă“ a intrat în categoria „fenomenelor miraculoase“ căci noi, ignorând natura acestei organizaţii administrative, am dezvoltat un fel de somnambulism nociv ce ne va costa mult şi ne va mai rătăci încă o dată prin pădurea obscură a iluziilor nedefinite. Există şi la noi un gen de finalism întruchipat ca un „sfârşit de istorie“ ce dezvoltă iluzia că, odată „integraţi“, pretutindeni va curge numai lapte şi miere şi ţara noastră se va include într-o mirifică „Pays de Coccagne“ unde nu mai este nevoie nici măcar a se munci elementar pentru că vom primi „de toate“ ca în socialismul utopic de tip fourierist. Dar cârdăşia dintre „stăpânii de meserie“, celnicii locali ce îi întâmpină cu braţele deschise vorbind în numele autohtonilor reprezentaţi prin şiruri de fraude iscusite şi „distribuitorii patentaţi de imagini paradiziace“ va lucra mult în malurile ce ţin popoarele în fiinţă iar pe câteva o să sfârşească prin a le aduce în pragul lichefierii. Dar noi nu vom dispărea.

Si de ce aceasta? Fiindcă noi avem, în această materie, o experienţă istorică însuşită şi care, în atâta vreme, şi-a putut dezvolta anticorpii ce slujesc la echilibrul sistemului propriu de imunitate. Niciodată nu-l voi uita pe marele pictor şi filosof Ioan I. Mirea care, acum aproape treizeci de ani, la Paris, îi privea cu milă pe localnici şi venea cu uluitoarea concluzie, inteligibilă abia astăzi „Săracii de ei, ce s-ar fi făcut sub cizma rusească pe care noi o cunoaştem de atâta amar de vreme“.

Unii, citind aceste fraze îşi vor spune că sunt un „euro-sceptic“ însă această încheiere nu este adevarată. Eu sunt dintre cei care ştiu ca acesta este un proiect născut mort şi mă preocupă mai puţin ceea ce va fi în viitorul nostru „european“ cât ceea ce se va întâmpla cu noi după ce acesta nu va mai exista. Modelul Cataloniei, care evoluează „ca şi cum“ s-ar afla în „post-istoria europeană“, mă tulbură cu o stăruinţă uimitoare şi dacă am avea mai multă lărgime de vederi ar trebui să ne uităm la realităţile evidente şi nu la ficţiunile ideologice care, aici, ajută – prin caracterul ademenitor – o categorie de creaturi de pradă a căror atitudine faţă de istoria viitoare nu-i decât nepăsarea trufaşă şi „consumismul“ ignar.
______________________________________________________________________________
” Monitor Imobiliar ” este un buletin cotidian de comentarii , analize , opinii si prognoze pe tema imobiliara romaneasca alcatuit de dr. Artur Silvestri , professeur – visiteur la Universite Francophone Internationale din Bruxelles si fondator al SGA ROMANIA – INSTITUTUL DE CONSULTANTA IMOBILIARA LTD. Materialul prezent in acest buletin poate fi preluat gratuit pentru uzul presei cu conditia mentiunii sursei ( ” Monitor Imobiliar ” ) si a autorului . Buletinul este redactat de dr. Artur Silvestri in baza unei documentatii de piata romaneasca alcatuita de SGA ROMANIA si , deopotriva , prin documentatia europeana proprie . Orice aprofundari tematice se pot solicita la adresa de e-mail : sga.romania.contact@gmail.com sau direct editorului , la adresa monitor.imobiliar@gmail.com