• „MONITORUL IMOBILIAR ” -singura sursa independenta despre piata locala

    ____________________________ ____________________________ PESTE 350 DE SUBIECTE IMOBILIARE DE MARE INTERES ; CA SA LE CITITI, APASATI AICI >>>>>>> _____________________________ SCRIE AICI : INTREABA SAU COMPLETEAZA Artur Silvestri >>contact >aici >> _____________________________
  • " ROMANIA VAZUTA DINSPRE EUROPA "

    monitor-imobiliar1.jpg ______________________________ In Europa, " traditia" si " natura" sunt reguli de fier ce nu se pun in discutie ; la Bucuresti , acestea inca nu se cunosc. Dar se vor cunoaste curand , indiferent ce crede Stapanirea . _______________________________
  • DE CE A APARUT " MONITORUL IMOBILIAR " ?

    " Monitor Imobiliar " este un buletin cotidian de comentarii , analize , opinii si prognoze pe tema imobiliara romaneasca alcatuit de dr. Artur Silvestri , professeur - visiteur la Universite Francophone Internationale din Bruxelles si fondator al SGA ROMANIA - INSTITUTUL DE CONSULTANTA IMOBILIARA LTD. Materialul prezent in acest buletin poate fi preluat gratuit pentru uzul presei cu conditia mentiunii sursei ( " Monitor Imobiliar " ) si a autorului . Buletinul este redactat de dr. Artur Silvestri in baza unei documentatii de piata romaneasca alcatuita de SGA ROMANIA si , deopotriva , prin documentatia europeana proprie . Orice aprofundari tematice se pot solicita la adresa de e-mail : sga.romania.contact@gmail.com sau direct editorului , la adresa monitor.imobiliar@gmail.com ________________________________ ClickLink.ro ________________________________ O CARTE " DE IMOBILIAR", APARUTA IN LUNA IULIE 2008 _______________________________ ________________________________
  • DOUA INTERVIURI INCENDIARE, CARE AU STARNIT COMENTARII SI AU FACUT EPOCA

    Artur Silvestri: Unii vorbesc despre mine ca despre un personaj excentric, naiv si idealist "Wall-Street", 31 Iulie 2006 "Nu privesc emisiunile de televiziune, cel putin in Romania, unde acestea sunt pur si simplu dezgustatoare prin slugarnicie, sub-cultura si un gen de suprarealitate unde nu se poate identifica aproape nimic din viata cotidiana de la noi", spune Artur Silvestri, Director General al grupului S.G.A. Romania - Institutul de Consultanta Imobiliara si profesor in gestiune imobiliara si expertiza de patrimoniu la Universitatea Internationala Francofona (U.F.I. ) din Bruxelles. >>>>intreg interviul aici>>>> ________________________ Bucurestii-o-vietate-handicapata-de-hotie-avand-numai-un- sfert - de - plaman "Daca vorbim punctual, nici macar in Turcia nu exista mall-uri in mijlocul orasului, caci 'Galleries La Fayette' din Paris sau 'El Corte Ingles' din Barcelona, nu sunt mall-uri, dar la noi sunt, si intentia unora este sa le intinda pana chiar in preajma Ateneului sub privirile prostite ale unei majoritati ce isi pierde vremea cu privitul la televizor" - Artur Silvestri ________________________
  • REFERINTE/click pe tema preferata

  • ALTE CARTI DE "IMOBILIAR"

    artur-silvestri-exercitii-de-exorcism-social.jpg _________________________ _________________________ _________________________ _________________________ artur-silvestri-apogeul-derutei.jpg __________________________ artur-silvestri-apologia-hazardului.jpg __________________________ __________________________ artur-silvestri-efectul-thales-din-milet.jpg __________________________ __________________________________
___________________________________ ___________________________________
Reclame

~” Sfarsitul Bucurestilor “

O „metropolă“ fără memorie?

Să tot fie cam un an şi jumătate de când în lumea de legende aiuritoare a „României imobiliare“ a mai apărut încă un mit stricător de minţi, înfăţişat în forma „modernizărilor“ de „metropolă“ a Bucureştilor.

Fiindcă la noi cuvintele sunt aruncate de obicei cu frivolitate şi propagandistic, câteva disociaţii trebuie făcute, ca să ne înţelegem mai desluşit. În această tematică, schemele însele de gândire pu­blică sunt greşite căci Bucureştii sunt prin sine o metropolă şi tocmai acest strat „neconsumat“ ar fi trebuit să se dezvolte la noi. Avem aici unul dintre cele mai însemnate „locuri“ din Europa de Est către care sunt aţintite tradiţional priviri diverse şi, în datele ce deţine izvorînd dintr-o „potrivire de aşezare“ (ca încrucişare de drumuri negus­toreşti), ar trebui valorificat aşa cum merită şi este posibil. Dar aici, noi, ca procedură, lucrăm fără „măsuri majore“ ci în mic aranjament intensiv care nu produce efecte pozitive în termen lung şi nici măcar mediu, dacă nu chiar dăunează. În loc să cream, prin extensiune, un mare oraş comercial de „margine de Imperiu“ – ceea ce şi suntem, de fapt, dar nu ne dăm seama – privind cu perspectiva gran­dioasă, „metropolitană“, noi corectăm la nesfârşit în vatra cu simbo­luri. Şi stricăm.

Astăzi face furori la noi această idee fără noroc a „moder­nizării“ înţelese la nivelul „creol“ al celor ce o agită şi încearcă a o impune prin excluderea vocilor raţionale şi categoric mai pricepute. La noi, adică mai rău decât în Africa, „modernizarea“ însemnează „malluri“ în loc de pieţe tradiţionale sau gări vechi (dar dezafectate ca să se obţină pe gratis teren scump şi cu poziţie excelentă), însemnează aşa-zise „cartiere rezidenţiale“ care nu sunt decât nişte „kibbutzuri de lux“ unde, după o ploaie sănătoasă de Barăgan, „cramele“ de subsol se inundă şi a căror „viaţă cotidiană“ este de un colectivism de penitenciar; însemnează „hoteluri de cinci stele“ fără parcare şi „centre de afaceri“ ce strică şi structura legiuită a cartierului dar şi înfăţişarea unui oraş care nu-i defel atât de lipsit de istorie pe cât ne spune câte un „intelocrat“ obraznic; însemnează „spaţiu verde“ evaporat peste noapte, unde în locul plantaţiilor de copaci cresc si­nistrele „plantaţii de vile“ fără stil şi fără viitor; însemnează pieţe clasice peste care coboară, ca nişte ulii, investitorii ce dictează într-un oraş abandonat de autoritate şi cedat de cetăţenii stupefiaţi, inti­midaţi sau prostiţi; însemnează „zgârie-nori“ în capitala cu cel mai ridicat risc seismic din Europa şi, în general, o babilonie de Sodoma şi Gomora ce îşi va trage ponoasele curând.

Astfel încât, a vorbi despre „modernizare“ în aceste condiţii, când o comparaţie elementară cu orice loc aşezat din Europa ne aduce concluzia unor desfăşurări iresponsabile dar cu adevărat de necrezut, este şi inutil şi absurd. Alţii au clarificat demult interogaţii ce apar aici de parcă nu ar exista pe nicăieri „experienţa verificată“ şi scheme cu eficacitate dacă nu se invocă „soluţia logică“ şi echilibrată. În Viena, ca să exemplific, dacă mâine i-ar lua Dumnezeu minţile primarului (ceea ce nu este, însă, cu putinţă fiindcă acolo toată lumea ştie „regula de fier a jocului“) şi ar începe să croiască „închideri de pieţe“ în chiar sanctuarul urban reprezentat de Ring, încheierea ar fi şi rapidă şi previzibilă prin demisie obligată în termen scurt. Pe la începutul acestei veri, în Paris apăruse a doua sau a treia oară o anumită rumoare privind „construcţia de cladiri înalte“ (neplăcute pentru cetăţeni) dar aceasta avea în vedere cartiere de margine, zone de foste „industrii“ rămase indefinite şi de fapt corectabile. Acolo nu există construcţie pe teritoriul „Comunei Paris“ care să depăşească 37 de metri înălţime iar aici noi visăm la zgârie-nori! Modelul meu urban este Barcelona unde „zgârie-norii“ nu prea atrăgători din Dia­gonal Mar se ridică aproape de plajă şi mai pe la „margine, în orice caz în locuri de fostă întrebuinţare industrială dezafectată şi fără măcar să pună în penumbră (nu să lichideze, ca în România) „Oraşul vechi“ sau tradiţional, care este, ca pretutindeni în societăţile normale, absolut intangibil în esenţa lui specifică. Aşa ar fi trebuit, la drept vorbind, să arate şi Bucureştii dar despre acestea la noi nu s-a auzit deşi sunt mulţi cei ce călătoresc degeaba pe banii noştri dar o fac, probabil, numai pentru cumpărături şi învârteli.

Noi ne plângem pe drept cuvânt că avem un „oraş supra­aglomerat“ şi năzuim să îi descoperim leacuri prin alte adaosuri când, în fapt, Bucureştii sunt o vietate handicapată de hoţie, având numai un sfert de plămân. Dar şi aci avem încă multe concluzii deficitare şi aşa-numite „dezbateri publice“ de un formalism enervant şi caracter pompieristic. Aud frecvent cum se învocă „spaimă de suprasolicitarea“ de viitor când astăzi chiar oraşul este aproape inutilizabil şi creează un gen de maladie socială ce nu se descrie (căci supară) dar se cunoaşte prin efect. Însă aceste formulări stereotipe se fac, în mod paradoxal, tocmai în ideea de a crea o aglomeraţie şi mai irezolvabilă decât aceea de azi, găsindu-se soluţia aberantă de a se construi „pe verticală“ de parcă „potopul de omenet“ pur şi simplu, şi nu funcţiunile aproape blocate ale acestui ansamblu, ar fi motivul capital.

Astfel apar aceste şiruri nesfârşite de „dezvoltări“, „blocuri de apartamente de lux“ şi „parcuri rezidenţiale“ ce sufocă tocmai Oraşul vechi apărând, însă, drept soluţii inevitabile şi „modernizare“. Aceştia sunt bani aruncaţi pe fereastră, de fapt un vast program de extragere de bani din buzunarul celor ce vor plăti iraţional, organizat cu in­teligenţă în genul „hârtiei de prins muşte“. Totul se întemeiază pe doctrina „consumului dirijat“ şi se desfăşoară în felul unei campanii publicitare de proporţii unde participă în forma de sindicalizare instituţii, domenii şi personagii dintre cele mai diferite.

Dar, de obicei, ca să se ascundă „conspiraţia“, se invocă „mari investiţii ce înnoiesc“, expuse privirii publice precum mărgelele de sticlă pentru indienii ocupaţi de conquistadori. La drept vorbind, acestea au o însemnătate minimă şi nu rezolvă mai nimic ci, din contră, complică o realitate în sine foarte iritantă. Nu voi discuta strict despre ceea ce se invocă în mod curent (deşi „Hotel Novotel“ reprezintă excepţia ce confirmă regula) fiindca ar fi necesar pentru fiecare obiectiv un dosar separat iar aici astfel de documentaţii au, pare-se, un caracter mai secret decât Cărţile sectante şi, deci, nu avem încă „material de examinare publică“ (dar vom avea). Construcţiile megalomanice de la noi trebuie examinate nu în felul unui „program bucureş­tean de dezvoltare“ (aşa cum se face în mod greşit şi luând în serios ceea ce este vizibil absurd) ci mai degrabă în contribuţia la „rău“ şi ca aport fără precedent ce aduce greutăţi incalculabile pe umerii firavi ai unui organism îmbătrânit şi aproape neputincios. Acesta va fi nu „viitorul luminos“ al Bucureştilor ci sfârşitul lui dramatic.

Dar într-o ţară unde „cârpeala“ este aproape noţiunea emble­matică şi unde lipsesc proiectele pe picior mare dar realiste iar cele ce se fac se fac de către foşti şoferi sau „aprozarişti“ puşi pe învârteală nu poţi nădăjdui la mai mult. În această materie, noi ar trebui să pornim de la ceea ce avem şi putem dezvolta fără a obţine stricăciuni, dezechilibru şi situaţii conflictuale fără ieşire, ceea ce însă se face cu o repeziciune uimitoare ce ne arată planul premeditat anterior şi bine încheiat în articulaţiile lui iraţionale. Totul începe de la „croială“ şi de la lipsa de strategii de ansamblu. Într-un oraş unde parcurile cad sub securile tăietorilor nocturni de plantaţii, tocmiţi ca să elibereze terenurile râvnite, unde Stăpânirea împroprietăreşte pe câte un cumpărator de „drepturi“ cu „loc de blocuri de lux“ în valoare de aproape 100 de milioane de Euro şi unde aerul a devenit irespirabil iar locuitorii – fixaţi silnic ca într-o cursă de şoareci nu se poate imagina „concentrarea“ ci „extensiunea“, care, în orice caz, va trebui făcută curând, dar după ce s-a risipit atâta bănet şi cei ce au organizat „Marele Joc“ se vor retrage cu buzunarele pline. Căci maladia Bucureştilor imaginaţi, strâmb şi co-interesat, de cei ce îl proiectează astăzi nu este atât „distrugerea patrimoniului“ (fiindcă aceasta e o temă inexistentă pentru astfel de categorii parazitare) ci „eşecul investiţional“, banii mulţi ce se aruncă pe apa Sâmbetei. Mâine, când va fi evident că am construit fără rost şi printr-o „filosofie de concentrare“ ce sufocă creaturile vii de orice fel, întăreşte schi­zo­frenia colectivă şi astupă vechile „artere şi vene“ centenare de „utili­tăţi“ ale Comunei, va deveni, în sfârşit, evident că soluţia este în „lărgire“ şi, deci, în repartizare mai echilibrată a unei poveri comune acum de nesuportat. Mult din ce se clădeşte acum îşi va pierde din valoare şi îşi va arăta caracterul formal şi amăgitor astfel încât „aşezarea de preţuri“ – ce va veni – va ruina pe unii şi îi va îmbogăţi pe cei care, astăzi, cunosc efectele şi participă la accelerarea lor, organizând Jocul.

Bineînţeles că Oraşul clasic, acolo unde totuşi va mai apuca să se conserve, îşi va păstra valoarea imobiliară. Nicăieri în Europa „tradiţionalul“ nu ruinează ci afirmă şi confirmă. Dar aici, Stăpâ­nirea ignoră aceste concluzii elementare căci, în perspectiva ei, România nu mai există decât ca un simplu „teren imobiliar“ pentru speculaţie proprie şi un teritoriu apatrid ce se va părăsi odată, conform principiului sarcastic ce spune că „după ei, potopul“.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: