~Secrete si iluzii : „Frăţia dolarului“

Ideea că noi vom extrage profit şi vom câştiga bani din tu­rism şi din agricultură – care se susţinea, pe la începutul anilor ’90, în mod obsesiv şi se înfăţişa aproape ca un postulat – începe astăzi să se confirme, cel puţin în datele ei principiale. Şi totuşi, evoluţia a fost lentă şi, până la un punct, aproape imperceptibilă faţă de predic­ţiune (iar în materie de agricultură – absolut iluzorie) încât totul apare unora ca fiind o simplă ipoteză ce nu se confirmă şi nici nu va avea vreodată un viitor. Cu toate acestea, anumite modificări se observă, fără să se prezinte în felul spectaculos ce s-ar fi dorit. Însă, şi pe această temă, este evidentă lipsa de strategie ce aduce o dezvoltare sporadică şi concentrată încă acolo unde, totuşi, resursele sunt li­mi­tate sau, mai bine zis, definite în loc să se privească totul „de sus“ şi să se adopte mişcări largi, pe „alt picior“ şi cu evoluţii în termen lung. Astfel încât, în mod neobişnuit, noi am ales desfăşurări ceva mai spectaculoase în domeniul „imobiliarului pentru turismul de lux“ şi „plasăm bani“ în hotelerie de trei şi de patru stele (dar, adeseori, „stele à la Roumain“) şi chiar dacă nu greşim în imediat vom avea, peste încă o vreme, o saturaţie şi, deci, oprire din dezvoltare ce ne va ţine în loc. Dar această etapă era, la drept vorbind, inevitabilă căci trebuia să se concentreze în direcţia „unde se află banii“. Într-o ţară unde interesul popular pentru călătorie există dar „nu sunt bani“ şi unde „străinul“ vine doar întâmplător căci pare că nu îl atrage nimic, preferând (dintre destinaţiile de alternativă) „ieftina Bulgarie ospitalieră“ şi „Ungaria cu geografie de pustă“, ceea ce trebuia atras şi, prin urmare, „satisfăcut“ era „turismul de afaceri“ ce se măsoară, de obicei, în „programe“ şi „proiecte“ şi într-un meca­nism destul de lipsit de fantezie , manifestandu-se prin „reţete“ cu caracter universal. Astfel încât, „hotelul de patru stele“ cu „sală de conferinţe“, salon cu pian, piscină, restaurant, cramă şi sală de biliard, gândit pentru lip­sitele de originalitate „team-building“ ce se fac întotdeauna „la rece“ şi „ca la carte“ s-a dovedit a fi, încă de timpuriu, soluţia lesnicioasă şi inteligibilă. Pentru cei care, cultivând „frăţia dolarului“, pot să lege cu uşurinţă prietenii contractuale cu cei aflaţi în „cercul de cunoştinţe“ (căci afacerile se întâlnesc iar „banii se fac din alţi bani“) aceasta a fost, ani de-a rândul, investiţia la îndemână şi un fel de robinet cu câştiguri sigure, ritmice şi previzibile chiar dacă nesănătoase.

Cum însă nimic nu este etern, şi această concluzie s-a dove­dit determinată de vremurile in schimbare şi astăzi a înainta cu stăruinţă exclusivă în turismul (şi, deci, „imobiliarul turistic“) de lux nu pare a mai fi recomandabil. Astfel, dacă insistăm în această direcţie, noi vom avea un deficit de cerere (căci aceasta este, evident, limitată) iar alte participări masive nu vom mai întâlni câtă vreme Poiana Braşov nu este Cortina d’Ampezzo iar Neptun nu este Cannes sau Saint-Tropez şi nici nu vor fi vreodată altfel decât un surogat fără cine ştie ce însemnătate.

Rezultă, deci, că va trebui sa ne îndreptăm acolo unde există potenţial virgin, adică acolo unde nu am înaintat în exploataţie fiindcă nu am ştiut ce avem sau nu erau motive să ne îndemne în vederea unui câştig rapid care acesta s-a căutat cu febrilitate şi în chip greşit. În această materie, însă, potenţialul României în „imobiliarul turistic“ rămâne uriaş. Aici există ceea ce în alte părţi nu are atâta răspândire, adică o geografie diversă de unde se poate extrage un număr impresionant de soluţii variate care la alţii se regăsesc doar monoton chiar dacă impun prin intensitatea unicatului. Noi avem „pri­mi­tivism“, ce se caută – şi „se vinde“ bine când, însă, la noi se detestă ca fiind ţărănie şi „înapoiere“; avem o viaţă rurală, montană şi cam­pestră, cu trăsături şi conţinut „ecologic“ care nu este scenografie a „vieţii sănătoase“ ci viaţă sănătoasă în stare pură; avem istorie (pe care, cu inconştienţă şi sfătuiţi de câte un „intelectual“ exprimat câteva zeci de ani în preajma unui rege african, o detestăm). Astfel, va trebui să ne descoperim pe noi înşine şi să înţelegem că, astăzi, câştigă acela care îşi cultivă „diferenţa specifică“, impune varie­tatea şi afirmă ceea ce are „altfel“ decât alţii care, la rândul lor, se străduiesc în a scoate la suprafaţă „definiţia lor“. În această ma­terie, noi vom afla, nu prea curând dar nici prea târziu, că „identitatea şi diferenţa însemnează câştig, şi deci bani“. Bineînţeles că, în „limba de metal“ a acestei vremi pigmentată cu un fel de „romgleză“, acestea se cheamă „brand“ adică „imagine capabilă de a se vinde“ „marfa specificului nostru“, totemul. Căci fără el cei „ce vor veni“ aici vor fi puţini, nedefiniţi şi oarecari. Şi, spre a veni către noi, avem nevoie de „drumul de fier“ ce se invoca de către Eminescu, adică de „căi de comunicaţie“ altele decât astăzi fiindcă, spre a vedea Apusenii în măreţia lor de sanctuar mut, este nevoie de drum bun până acolo unde splendoarea naturii se dezvăluie.