Cum însă nimic nu este etern, şi această concluzie s-a dovedit determinată de vremurile in schimbare şi astăzi a înainta cu stăruinţă exclusivă în turismul (şi, deci, „imobiliarul turistic“) de lux nu pare a mai fi recomandabil. Astfel, dacă insistăm în această direcţie, noi vom avea un deficit de cerere (căci aceasta este, evident, limitată) iar alte participări masive nu vom mai întâlni câtă vreme Poiana Braşov nu este Cortina d’Ampezzo iar Neptun nu este Cannes sau Saint-Tropez şi nici nu vor fi vreodată altfel decât un surogat fără cine ştie ce însemnătate.
Rezultă, deci, că va trebui sa ne îndreptăm acolo unde există potenţial virgin, adică acolo unde nu am înaintat în exploataţie fiindcă nu am ştiut ce avem sau nu erau motive să ne îndemne în vederea unui câştig rapid care acesta s-a căutat cu febrilitate şi în chip greşit. În această materie, însă, potenţialul României în „imobiliarul turistic“ rămâne uriaş. Aici există ceea ce în alte părţi nu are atâta răspândire, adică o geografie diversă de unde se poate extrage un număr impresionant de soluţii variate care la alţii se regăsesc doar monoton chiar dacă impun prin intensitatea unicatului. Noi avem „primitivism“, ce se caută – şi „se vinde“ bine când, însă, la noi se detestă ca fiind ţărănie şi „înapoiere“; avem o viaţă rurală, montană şi campestră, cu trăsături şi conţinut „ecologic“ care nu este scenografie a „vieţii sănătoase“ ci viaţă sănătoasă în stare pură; avem istorie (pe care, cu inconştienţă şi sfătuiţi de câte un „intelectual“ exprimat câteva zeci de ani în preajma unui rege african, o detestăm). Astfel, va trebui să ne descoperim pe noi înşine şi să înţelegem că, astăzi, câştigă acela care îşi cultivă „diferenţa specifică“, impune varietatea şi afirmă ceea ce are „altfel“ decât alţii care, la rândul lor, se străduiesc în a scoate la suprafaţă „definiţia lor“. În această materie, noi vom afla, nu prea curând dar nici prea târziu, că „identitatea şi diferenţa însemnează câştig, şi deci bani“. Bineînţeles că, în „limba de metal“ a acestei vremi pigmentată cu un fel de „romgleză“, acestea se cheamă „brand“ adică „imagine capabilă de a se vinde“ „marfa specificului nostru“, totemul. Căci fără el cei „ce vor veni“ aici vor fi puţini, nedefiniţi şi oarecari. Şi, spre a veni către noi, avem nevoie de „drumul de fier“ ce se invoca de către Eminescu, adică de „căi de comunicaţie“ altele decât astăzi fiindcă, spre a vedea Apusenii în măreţia lor de sanctuar mut, este nevoie de drum bun până acolo unde splendoarea naturii se dezvăluie.

" Monitor Imobiliar " este un buletin cotidian de comentarii , analize , opinii si prognoze pe tema imobiliara romaneasca alcatuit de dr. Artur Silvestri , professeur - visiteur la Universite Francophone Internationale din Bruxelles si fondator al SGA ROMANIA - INSTITUTUL DE CONSULTANTA IMOBILIARA LTD. Materialul prezent in acest buletin poate fi preluat gratuit pentru uzul presei cu conditia mentiunii sursei ( " Monitor Imobiliar " ) si a autorului . Buletinul este redactat de dr. Artur Silvestri in baza unei documentatii de piata romaneasca alcatuita de SGA ROMANIA si , deopotriva , prin documentatia europeana proprie . Orice aprofundari tematice se pot solicita la adresa de e-mail : sga.romania.contact@gmail.com sau direct editorului , la adresa monitor.imobiliar@gmail.com ________________________________ 


_________________________
_________________________





__________________________________
