Mai devreme decat orice previziuni de viitor apropiat, care s-au facut si aiurea dar si la noi , valurile uriase ale unei recesiuni anuntate ajung si la ” marginea Imperiului”, unde de obicei astfel de ecouri se simteau vag si tarziu. Insa maladia ” marelui bolnav global ” care, in loc sa-si caute leacuri , umbla in chip iresponsabil peste suprafetele Pamantului racnind ca diavolul fara sa poata articula o propozitie inteligibila , este mai mult ca sigur mult mai adanca decat a lasat sa se intrevada iar consecintele nu vor fi minore si nici nu vor putea fi ” indiguite” cu usurinta . In aceste conditii , cand nu se confirma ideea ca insanatosirea va veni nu din ” centru” ci de la periferie ( caci asa cum se credea , se vor putea castiga banii de compensatie din ” economiile emergente” -calcul elementar ) , ” imobiliarul” incepe sa-si arate fragilitatea in toata lumea si mai ales acolo unde aproape intreaga piata nu-i decat un derivat al negustoriei cu “vanzarea banilor ” si , deci, un simplu exercitiu financiar din categoria ” actiunii marilor lacuste” care lasa terenul pustiu dupa ce au trecut.
Rezulta ca scadenta se apropie : dar cat va fi ea de costisitoare? Dupa toate datele , nu va costa putin . O vor plati speculatorii de aici dar si cei veniti din cele patru vanturi , o vor achita ” manipulatorii de bani ” si cei care , in loc sa se multumeasca intotdeauna cu un castig rezonabil , au crezut ca robinetul este un izvor nesecat desi era evident ca fluctuatiile debitului de bani nu contineau semne bune. Oriunde ” imobiliarul” depinde de ” sursele de bani ” , de bursa si de “statele financiare ” ce se raspandesc ” global” , vom avea urmari neprevazute in amploare dar sigure.
In aceasta materie , ” massele” vor fi , paradoxal, cel mai putin afectate fiindca enorma categorie de tineret fara casa , ” incalificabil” la indatorarea pe viata , nu va putea nici de azi inainte sa se “califice” (statu quo) iar “taranul prost ” – indemnat fara rezultate simtitoare sa-si vanda bucata de pamant – nu si-a vandut-o si bine a facut. O piata eminamente saraca , asa cum in proportii incalculabile , era si ramane piata imobiliara de la noi , sta la adapost de crahuri , recesiuni si prabusiri caci supravietuirea nu are decat un singur strat inferior ce nu depinde de puternicii acestei lumi .Insa indiferent de aceasta realitate “mioritica”, in sine pozitiva oricat ar fi fost de rau privita si de detestata de facatorii de imagini ale descurajarii , reactia se va produce. Rostul nostru nu este sa privim paralizati de groaza cum se duc valorile facute ieri , munca de azi si vanzarea muncii nationale de maine si nici sa stam cu mainile in san cand in aer incepe sa miroasa a ruina . Acum , luciditatea si calmul sunt esentiale si re-descoperirea adagiului ce ne spune ca intotdeauna cine seamana vant culege furtuna sa ne indemne la o privire mai larga si mai treaza. Ce ar fi de facut ? Intai , incetarea sinistrelor rumori de presa fabricate de jurnalisti de moda noua , facuti prin cursul scurt ; acestia , ca si ” consultantii ” tocmiti si invatati dupa ureche , sa taca o vreme ori sa puna mana pe carte. Este vremea analizei calme si a cautarii de solutii caci istoria nu se incheie aici.
In ce ma priveste , voi incerca in zilele ce urmeaza sa examinez starea de fapt a “imobiliarului captiv” din Romania si sa propun, atat cat pot insa cu buna-credinta deplina, cai si ipoteze realiste. Caci avem nevoie de realism , nu de vise si nici de scandalagii brutali.

" Monitor Imobiliar " este un buletin cotidian de comentarii , analize , opinii si prognoze pe tema imobiliara romaneasca alcatuit de dr. Artur Silvestri , professeur - visiteur la Universite Francophone Internationale din Bruxelles si fondator al SGA ROMANIA - INSTITUTUL DE CONSULTANTA IMOBILIARA LTD. Materialul prezent in acest buletin poate fi preluat gratuit pentru uzul presei cu conditia mentiunii sursei ( " Monitor Imobiliar " ) si a autorului . Buletinul este redactat de dr. Artur Silvestri in baza unei documentatii de piata romaneasca alcatuita de SGA ROMANIA si , deopotriva , prin documentatia europeana proprie . Orice aprofundari tematice se pot solicita la adresa de e-mail : sga.romania.contact@gmail.com sau direct editorului , la adresa monitor.imobiliar@gmail.com ________________________________ 


_________________________
_________________________





__________________________________
