~Principiul dominoului: este Bulgaria şi un „tigru imobiliar“?

Rumorile produse în anii trecuti de turismul bulgăresc şi de aşa-numita „migraţie a românilor“ către staţiunile de la Marea Neagră aflate în vecini, a creat şi un sentiment de îngrijorare privind o posibilă „explozie a pieţii imobiliare“ de la sud de Dunăre, care ar putea să pericliteze aportul de „bani străini“ de la noi prin alternativa mai ieftină şi mai uşor producătoare de câştig. În această materie, Bulgaria însăşi se consideră „tigrul imobiliar al Estului european“ iar promovarea investiţiilor în acest domeniu se produce după sloganuri ce o asea­mănă cu Spania anilor ’80 şi ’90, făcând aluzie la „explozia de in­vestiţii de după integrarea europeană“ ce s-au produs în Spania şi Portugalia şi, deopotrivă, într-o specie de „imobiliar plezirist“, întărit mai ales de ideea de Litoral insa , mai recent, si de Munti Balkani . Şi totuşi, oricâtă atracţiozitate ar exista (şi există!), efectele sunt mai puţin spectaculoase decât se închipuie . În anii trecuti , ca să exemplific, creşterea interesului pentru „imobiliarul bulgar“ a fost simţitor mai scăzută în raport de previziunile optimiste iar anumite inflamări recente nu sunt nici pe departe atât de spectaculoase (dar si , evident, periculoase ) cum sunt la noi.

Esenţial rămâne însă potenţialul de dezvoltare, care este pur şi simplu uriaş. Acesta decurge întâi de toate din preţurile uimitor de scăzute (ce se aşează cam la nivelul, proporţional, al celor din România de la sfârşitul anilor ’90) şi din geografia relativ virgină a „regiunilor pentru plasat bani“, unde creşterile se anunţă şocante în viitorii 5-10 ani fiindcă, de fapt, preţul porneşte „de jos“ şi are unde să se majoreze fără a crea disconfortul inevitabil la vederea sumelor absolute.

Bineînţeles, miza principală va fi în „imobiliarul turistic“ (specialitate bulgară indiscutabilă), cu tot ceea ce derivă din aceasta, dar, în acelaşi timp, şi în „arhipelagul tematic“ ce arată pătrunderea marilor forţe economice (centre de afaceri, supermarketuri etc.). Într-un anumit fel, pare în afară de orice îndoială că Bulgaria va reproduce fenomenele „româneşti“ din anii recenţi, cu un procent de multiplicare ce nu va fi, totuşi, acela de la noi. Privită „din avion“, piaţa imobiliară bulgară ni se înfăţişează ca „o Românie la sfârşitul anilor ’90“: preţuri rezonabile, uneori chiar scăzute, „bani puţini“, investiţii străine definite şi reţinute, amortizare posibil rapidă atunci când plasamentul se va face în „segmentele fierbinţi“ (totuşi încă puţine). În aceste condiţii, este evident că orice investiţie ne-aventuroasă va aduce în câţiva ani o creştere satisfăcătoare fiind, însă, cu neputinţă de a o traduce în procente căci „rata de creştere“ viitoare nu se poate anticipa acum. Există, ca pretutindeni, dezavantajul investiţiei în străinătate: piaţă străină, cutume puţin cunoscute, administrare şi supraveghere dificilă a proprietăţii dobândite prin cumpărare. Aceas­tă realitate este agravată şi de caracterul incipient, chiar primitiv, al administrării proprietăţilor imobiliare (de altfel, ca şi în România) ceea ce complică controlul oricărui plasament mai consistent şi măreşte coeficientul de risc. Dar, până la urmă, acesta este un inconvenient aproape universal, ce trebuie înţeles şi însuşit ca un factor de „variabilă“ inevitabil căci în Provenţa, din octombrie şi până la Crăciun incursiunile hoţilor prin casele de vacanţă pustii sunt o reali­tate ajunsă şi în ghidul turistic.